Final de proiect european la Grădiniţa „Ţăndărică”

Grădiniţa Ţăndărică din Suceava a desfăşurat, pe 31 ianuarie, ultima activitate propusă în cadrul proiectului european „Mănâncă responsabil!”, proiect-suport cu impact în societate, pentru construirea unei lumi conectate la probleme de actualitate şi teme de interes global.

Proiectul s-a aflat în al treilea an de derulare, iar grădiniţa suceveană este una dintre cele 50 de unităţi şcolare din întreaga ţară care a fost selectată pentru a face parte din el, alături de alte şapte grădiniţe, 24 de şcoli gimnaziale, 17 colegii şi licee şi o şcoală specială. Din proiect au făcut parte nouă ţări europene: România, Slovenia, Bulgaria, Slovacia, Malta, Letonia, Polonia, Republica Cehă şi Croaţia. Proiectul a avut drept scop conştientizarea copiilor şi tinerilor cu privire la consumul responsabil de hrană.

Activitatea de diseminare a fost mijlocită de personajul-mascotă „Dl Hamster”, personaj pretext pentru copii, cel care a declanşat în aceşti 3 ani tot ceea ce a întreprins comunitatea preşcolară în vederea unei nutriţii sănătoase. Dialogul interactiv cu cei mici a evidenţiat tocmai acest aspect, iar sceneta cu păpuşi „Mofturilă nu vrea să mănânce sănătos!” i-a determinat să-şi exprime opţiunile şi să-şi formeze modele exemplare de comportament în spiritul unui stil de viaţă sănătos.

La finalul activităţii, copiii şi-au declarat dragostea pentru dl Hamster şi adeziunea lor pentru o alimentaţie responsabilă. (BRÂNDUŞA LEUCĂ)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI