Protopopiatul Rădăuţi

Costişa – vechi sat bucovinean ocrotit de Maica Domnului

– Bună ziua!

– Mulţumim dumneavoastră!

Aşa obişnuiesc costişenii să-şi dea bineţe ori de câte ori se întâlnesc pe uliţele satului.

Cu aceeaşi urare, dar şi cu multă emoţie, mă prezint şi eu în faţa dumitale, iubite cititorule, rugându-te să ai răgazul lecturii şi bucuria întâlnirii unor oameni frumoşi cu poveştile lor dintr-un sat pitoresc şi primitor din frumoasa noastră Bucovină.

La răsărit de satul Frătăuţii Noi, pe malul stâng al râului Suceava, se află satul Costişa. Despre originea acestui sat, date precise nu se cunosc. Se ştie, după tradiţie, că la începutul secolului al XIX-lea era o mică aşezare, formată dintr-un număr mic de familii de agricultori, de origine română, purtând nume precum Grigoraş, Lavric, Nicolaescu, Pascar. Aceste familii îşi aveau gospodăriile aşezate pe coasta din stânga râului Suceava, de unde şi satul îşi are denumirea de Costişa.

În acest ţinut binecuvântat de Dumnezeu cu câmpii roditoare şi-au găsit tihna vieţii de zi cu zi şi familii venite din Ardeal, cum ar fi familia preotului Isopescu (Isop), familia Moisuc (Moise), dar şi familii venite probabil din părţile Galiţiei: Cernovschi, Sarcinschi.

Iubite cititorule, călcând pe uliţele acestui sat ai bucuria întâlnirii unor oameni frumoşi, înzestraţi cu seninătate şi demnitate. Ţinuta costişanului e demnă. Nu-i mândru, dar nici umil, mereu gata de acţiune hotărâtă. Această frumuseţe interioară şi-au dobândit-o localnicii din cunoaşterea rosturilor lumii, din conştiinţa că aparţin unui neam care nu s-a clintit în faţa încercărilor.

 Înalţi şi chipeşi, puternici şi generoşi, săritori le nevoie, disciplinaţi din convingere şi cinstiţi, costişenii păstrează peste vremuri inconfundabila lor identitate.

Biserica din lemn „Naşterea Maicii Domnului” Costişa

Aceşti oameni drepţi, iubitori de Dumnezeu, şi-au clădit în mijlocul satului biserica în care să găsească alinare suferinţelor sufleteşti şi trupeşti, loc în care să-şi boteze şi să-şi cunune feciorii şi fetele şi să-i jelească pe cei dragi la vremea despărţirii.

Biserica din lemn, care poate fi văzută şi astăzi, are hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Se ştie că această biserică a fost clădită în locul unei biserici mai vechi, strămutată aici de la Voitinel, în anul 1823, ca biserică filială a parohiei Frătăuţii Noi. Primul preot care a slujit la Costişa începând cu anul 1823 a fost Eremia Isopescu, fiind şi înmormântat aici, după cum notează prof. Petru Bejinariu în lucrarea „Familia Isopescu în mişcarea naţională din Bucovina”: „În faţa bisericuţei din lemn a Costişei se află două lespezi de piatră sub care se odihnesc rămăşiţele pământeşti ale preotului Eremia Isopescu şi ale soţiei sale Domnica”.

Prin ordinul ministerial nr. 4290 din 28 mai 1872, biserica de la Costişa este ridicată la rangul de biserică parohială.

Conform uricului parohial din 7 martie 1878, actuala biserică din lemn „s-au început a lucra în anul 1875 şi cu ajutorul lui Dumnezeu s-au gătit în anul 1877 sub conducerea parohului de loc George de Reus”. Acest sfânt locaş s-a construit din daniile credincioşilor şi cu ajutorul Fondului Bisericesc din Bucovina, care a pus la dispoziţie materialul lemnos.

Numele donatorilor mai importanţi sunt pomenite în Cronica Parohială: Ioan Grigoraş, Toader Nicolaescu, Toader Cernovschi, Toader Ieremiţă, Dimitrie Nicolaescu, Gavriil Pascariu, Georgi Isopescu, Eutimie Nicolaescu, Ştefan Nicolaescu, Ioan Nicolaescu, Ioan Lavric, Ion Grigoraş, Constantin Ciotău, Ioan Tuşinschi, Ştefan Isopescu – paroh din Arbore, Ion Gribovschi – paroh din Frătauţii Vechi, Vasile Ciupercovici – paroh la Pârteştii de Jos, Varnava şi Glicherie – ieromonahi la Mănăstirea Suceviţa, Simion Tiperciuc şi Nicolae Ursan – gospodari din Arbore şi Grigori Covaşă –gospodar din Frătăuţii Noi.

Biserica este construită din bârne de brad, încheiate în tehnica „coada rândunicii”, pe o temelie zidită din piatră de râu în formă de cruce şi are dimensiunile de 16/11m. Iniţial, biserica a fost acoperită cu draniţă (şindrilă), dar la restaurarea din 1901 acoperişul şubred de draniţă a fost înlocuit cu unul de tablă, care se păstrează şi astăzi în bună stare.

Biserica este împărţită în altar, naos şi pronaos, având şi o mică cameră în care se păstrau veşmintele, ca şi celelalte obiecte necesare slujirii liturgice.

În interior, pereţii de lemn ai bisericii, înalţi de 3 m, sunt vopsiţi în culoarea cerului senin şi împodobiţi cu diverse icoane, fie rămase de la vechea biserică, fie donate de diverşi credincioşi.

Altarul este despărţit de naos printr-un iconostas lung de 5,2 m şi înalt de 3,4 m. Iconostasul, lucrat în anul 1876, este din lemn de tei, fiind sculptat cu palmete şi rozete şi împodobit cu icoanele necesare care sunt pictate în ulei, fie direct pe lemn, fie pe pânză aplicată pe lemn, de pictorul Kautnik Kuklemensis, care semnează pe icoana Sf. Nicolae. În exterior, biserica este blănită cu scândură.

Între obiectele cu valoare istorică şi artistică păstrate în biserică sunt unele cărţi de cult, câteva registre din anii 1825-1880, icoanele de pe catapeteasmă pictate în 1876, precum şi câteva icoane şi uşile împărăteşti rămase de la biserica veche, un candelabru de alamă cu 12 braţe din anul 1846, donat de gospodarii Toader Nicolaescu din Costişa şi Constantin Năstasi din Frătauţii Noi, o cruce din argint cu postament şi un potir din argint cu gravură florală, ambele din sec. al XIX-lea, lucrate în atelierele Al. Kanczucky din Cernăuţi.

Biserica nouă „Naşterea Maicii Domnului” Costişa

Pentru că biserica veche s-a dovedit în timp a fi neîncăpătoare, în anul 1990, poporul dreptcredincios al Costişei, păstorit de preotul Gheorghe Dehelean, a hotărât ridicarea unei biserici noi, din cărămidă. Astfel, conform pisaniei, piatra de temelie a noii biserici a fost pusă în anul 1990: „Stâlp şi temelie a adevărului, în numele Sf. Treimi, păzită de Naşterea Maicii Domnului, această biserică a enoriei Costişa s-a aşezat în vatra satului în anul 1990. A biruit credinţa şi dorinţa obştei şi osteneala preoţilor ctitori: iconom stavrofor Gheorghe Dehelean şi Dorel Buliga, ultimul fiind între târnositorii locaşului cu binecuvântarea Î.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în anul Domnului 1994.

Domnul Dumnezeu să pomenească vrednicia consilierilor, epitropilor, donatorilor şi a pictorului Constantin Popescu din Rădăuţi”. Lucrările de construcţie au durat puţin, doar 2 ani (1990-1992), pictura realizându-se în perioada 1992-1994, în tehnica tempera. În perioada imediat următoare au început lucrările de construcţie a unei noi clopotniţe, lucrări finalizate în anul 2000, când a fost şi sfinţit acest obiectiv.

Preoţii slujitori ai Parohiei „Naşterea Maicii Domnului” Costişa

– Preot Georgi de Reus (1872 – 1885);

– Preot Vasile Iurco (1885 – 28 noiembrie 1915, când a murit, după 30 de ani de păstorire). Poporul, spune cronica, îi păstrează o frumoasă amintire, lăudând mai ales blândeţea lui.

 Din 28 XI 1915 şi până în 13 IV 1916, enoria Costişei a fost păstorită de preotul Ioan Zugrav şi vicarul parohial Constantin Ureche din Frătăuţii Noi;

– Preot Olivian cavaler de Sorocean (14 IV 1916 – 27 X 1920). În toamna anului 1920, în urma unui concurs, este ales preot predicator la Catedrala Mitropolitană din Cernăuţi;

– Preot Ştefan Sbiera (27 X 1920 – toamna anului 1933);

– Preot Arcadie Repta (23 XII 1933 – 21 IX 1950);

– În perioada 21 IX 1950 – 1 VIII 1951, parohia Costişa a fost administrată interimar de pr. Nicolae Nicolaescu, paroh la Frătăuţii Vechi;

– Preot Ştefan Viforeanu (1 VIII 1951 – 1 VIII 1970);

– Preot Nicolae Onea a fost hirotonit pe seama parohiei Costişa la 1 X 1970 şi a slujit până în vara anului 1979;

– Preot Dimitrie Valenciuc (1979 – 20 VIII 1985);

– Preot Gheorghe Dehelean (21 VIII 1985 –1 XII 1993);

– Preot Buliga Dorel (1 XII 1993 – 23 XII 1996);

– Preot Constantin Ciprian Curcă Atudosiei (23 XII 1996 hirotonit preot pe seama parohiei Costişa – VI 1999);

– Preot Prelipcean Petru (11 VII 1999), venit de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Vicovu de Jos-Remezău.

Activităţi culturale şi filantropice

Biserica a fost, este şi va fi leagănul de spiritualitate şi cultură al comunităţii pe care o păstoreşte. Tinda ei a fost la început şcoala unde băieţii şi fetele satului învăţau să citească, să scrie şi să socotească. Fiindcă această comunitate s-a închegat în timpul stăpânirii austro-ungare, preoţii de aici s-au luptat să păstreze identitatea de neam şi credinţă pentru a o lăsa moştenire altor generaţii. Sunt notate în cronică numele a doi epitropi bisericeşti – Miron a lui Dumitru Lavric şi Ioan a lui Dumitru Grigoraş, care au înfiinţat „Societatea arcăşescă”, societate care prin cultură dorea să trezească conştiinţa naţională şi să pregătească înfăptuirea atacului istoric din 28 noiembrie1918.

Pe tărâmul cultural trebuie să pomenesc şi activităţile care s-au desfăşurat în timpul slujirii mele.

În ziua de 19 martie 2004, prin grija Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina, s-a oficiat slujba de sfinţire a plăcii memoriale aşezate în cinstea ilustrului cărturar bucovinean Samuil Isopescu. Această placă memorială a fost aşezată spre aducere aminte pe peretele casei familiei Isopescu Gheorghe şi Iuliana, casă care s-a zidit pe locul celei în care s-a născut şi a copilărit profesorul Samuil Isopescu.

Tot în această zi de înălţare spirituală Şcoala din Costişa a primit numele Şcoala „Samuil Isopescu”, programul manifestărilor culturale continuând cu expoziţia regretatului pictor, fiu al Costişei, Vespazian Lungu, cel pe care Petre Ţuţea îl numea „poet al culorii”. La finalul acestor manifestări culturale a fost vizitată expoziţia de numismatică organizată de ec. Gavril Lavric, şi el fiu al satului.

La sărbătoarea Sf. Ap. Petru şi Pavel, în anul 2004, zi în care la Costişa se făcea pomenirea celor adormiţi, distinsul profesor şi director al Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, Petru Bejinariu, a lansat la Costişa lucrarea „Familia Isopescu în mişcarea naţională din Bucovina”.

În vara anului 2010, profesorul cărturar Ioan Filipciuc a evocat în cadrul unei manifestări culturale personalitatea pictorului Vespazian Lungu, reuşind să adune şi să expună, pentru a încânta ochiul şi sufletul, multe din lucrările acestui pictor.

Pentru păstrarea şi promovarea tradiţiilor şi a portului popular s-a înfiinţat, prin grija preotului, un grup vocal bărbătesc, care concertează la manifestările culturale ale comunităţii, fiind invitat şi în alte localităţi.

În plan filantropic trebuie amintită şi dată ca exemplu grija extraordinară a epitropilor bisericeşti faţă de copiii rămaşi orfani sau copiii ce proveneau din familii decăzute moral. Aceşti copii erau integraţi în familiile lor (ale epitropilor) şi educaţi până la vremea când singuri îşi puteau croi drum în viaţă.

Astăzi, ne purtăm cu multă atenţie faţă de familiile nevoiaşe, în special cele mai numeroase, oferind suport material şi spiritual. Costişenii fiind oameni hotărâţi, frumoşi la chip, dar şi la suflet, au reuşit întotdeauna să fie alături de cei care trec prin necazuri. Sunt mereu atenţi la nevoile altora. Aşa se face că în Postul Crăciunului şi Postul Paştilor se organizează colecte pentru copiii de la Centrul „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuţi.

Hramul de la Costişa

În fiecare an, la 8 septembrie, cinstim cu emoţie sfântă Naşterea Maicii Domnului.

 Maica Domnului, fiind împărăteasa cerului şi a pământului, e ca o mamă bună pentru tot sufletul creştinesc, care-l aduce cea mai mare preţuire. Ea, Maica Domnului, se deosebeşte de noi, oamenii, chiar prin naşterea Sa. Nu este fructul dragostei trupeşti a părinţilor săi Ioachim şi Ana, ci este rodul rugăciunilor şi lacrimilor prin care aceştia au cerut de la Dumnezeu să-i binecuvânteze cu un urmaş. Rugăciunea le-a fost ascultată şi Dumnezeu le-a dăruit o fetiţă „Maria atotfrumoasă, o frumuseţe sublimă care înfrumuseţează amândouă lumile”. Pentru marea ei smerenie, Dumnezeu a ales-o pentru Taina Întrupării Fiului Său.

Acum, pe Maica Domnului o aflăm în cer, la Tronul Sfintei Treimi: Dumnezeu-Tatăl o preţuieşte ca pe o fiică, Dumnezeu-Fiul – ca pe o mamă, iar Duhul Sfânt – ca pe o mireasă. Şi îngerii o privesc ca pe împărăteasa cerului, iar sfinţii ca pe cea mai sfântă dintre oameni.

Iată cine este patroana bisericii şi ocrotitoarea satului Costişa! De aceea, ziua de 8 septembrie este aşteptată cu multă emoţie, cu pregătire pentru slujba de la biserică şi apoi masa de hram împreună cu neamurile.

Mă bucură faptul că astăzi încep timid să se reaşeze obiceiurile care erau vii odinioară. Femei şi fete, tineri şi bărbaţi în toată puterea îmbracă costumul popular când vin la slujba de hram. Şi nu vin singuri! Vin însoţiţi de musafiri – copii sau neamuri plecate departe în ţară ori în lume. Se bucură de rugăciunea înălţată împreună, dar şi de agapa de la biserică, unde se deapănă poveşti şi amintiri care în chip nevăzut te leagă de locul unde te-ai născut.

Totuşi, din poveştile lor, se poate vedea nostalgia vremurilor când, în ziua de hram, după masă, se întâlneau la strânsură.

Povestesc oamenii mai în vârstă că în ziua de hram, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, atât tineri, cât şi gospodari se adunau la horă, pe lunca Sucevii sau la căminul cultural. Veneau flăcăi şi fete din Frătăuţii Vechi, din Măneuţi, din Iaz şi Bainiţ. Flăcăii deoparte, fetele cu mamele lor de alta, iar gospodarii pe margini la poveşti şi la un pahar de „holercă”.

Muzicanţii – tocmiţi de un grup de flăcăi, organizatori ai strânsurii – începeau cântecul. Cel mai vestit flăcău cu aleasa lui joaca pomul (brăduţ frumos împodobit – simbol al strânsurii). Ceilalţi flăcăi, respectând parcă nişte reguli nescrise, îşi alegeau fetele „din ochi” şi le invitau la joc printr-un gest discret. Fetele se prindeau în horă şi mamele lor le urmăreau ca nu cumva să le piardă. Jocul dura până la asfinţitul soarelui, iar noaptea se ţinea balul de hram.

Frumoase vremuri şi frumoase obiceiuri!

Facem un îndemn părintesc, să nu ne îndepărtăm de legea noastră strămoşească şi creştinească. Nu renunţaţi la frumoasele noastre datini, cântece şi jocuri, port autentic, nume româneşti. Să fugim de practicile aşa-zis moderne care pot fi pierzătoare de suflet, dar şi de identitate naţională, pentru că poporul nostru a fost dintotdeauna un popor cu mult bun-simţ în relaţiile dintre oameni şi cu multă evlavie faţă de Dumnezeu.

Pr. PETRU PRELIPCEAN

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: