Zeus se întoarce

 După ce şi-a epuizat forţele în cafteala politică internă, şeful PSD şi-a luat zborul spre o insulă exotică pentru a-şi reface puterile şi moralul alături de „blonda lui (mai tânără cu 30 de ani! – n.a.) cu care se iubeşte”. „E în concediu…, dar nu e în concediu”, căci Zeus nu doarme niciodată, nici se hodineşte. Temeţi-vă, supuşi, că vine întărit, mânios, răzbunător, cu fulgerele în mâna stângă şi sabia… – „sabie cu laser” în mâna dreaptă. Vai de cei ce i-au greşit sau i se vor împotrivi!

Cele de mai sus nu sunt fraze de basm, nici coşmaruri nocturne ale lui Codrin Ştefănescu, ci frânturi din discursul politic live al fruntaşului pesedist şi demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că între social-democraţia românească şi celelalte partide europene e aceeaşi asemănare ca între Uliţa Glodului după o toamnă ploioasă şi Bulevardul Champs-Élysées.

Cu siguranţă, însă, „sabia cu laser” e semnalul că se pregăteşte o nouă ofensivă de imagine întru slava liderului PSD, Liviu Dragnea, una care să împletească ideea de (mega)putere cu valul de căldură umană emanată de bărbatul de stat: are în mână şi frâiele guvernării, şi ale legislativului, dar va avea milă de noi fiindcă, iată, în sufletul său s-a culcuşit sentimentul gingaş şi înălţător al iubirii, chiar dacă sintagma „se iubeşte cu…” sugerează nu jocul preferat Angry Birds Friends, ci mai degrabă apropierea de neaoşele manele.

E nevoie de forjarea unei noi imagini după ce justiţia s-a apropiat tot mai mult de averea şi afacerile sale, iar investigaţiile presei scot la iveală dovezi ale ilegalităţilor, malversaţiuni, contracte dubioase, deşi avocata Domniei Sale zice că o sumă de peste 200.000 euro e un mizilic. Un mizilic, însă, pe care un muncitor cinstit nu o va putea aduna într-o viaţă. Iertaţi-mi comparaţia şi afrontul adus măreţului lider a cărui avere neruşinată nu are absolut nimic a face cu clasa muncitoare pe care cică o reprezintă!

Mă intrigă totuşi un lucru: găselniţa cu Zeus nu e nouă în politica românească, ci este o reluare fără vreun update/ upgrade a supranumelui Zeus atribuit prin 2004 din aceleaşi motive lui Traian Băsescu, semn că social-democraţii n-au mai adăugat niciun rând la doctrina lor politică. Măcar că în aceşti 13 ani România a trecut printr-o mulţime de bătălii politice, multe, e adevărat, de sumă nulă, timp în care alte ţări din UE şi-au reformat sistemele politice, cutumele partinice, dar stânga noastră nici că-şi găseşte calea spre bună guvernare.

A se observa din capul locului că „marii” noştri politicieni nu sunt deloc modeşti. Îşi fixează ţinte şi simboluri cu cât mai înalte, cu atât mai ridicole. De ce şi-or fi refuzând propria fire, adică adevărul despre sine? Astfel şi Băsescu, şi Dragnea se visează Zeus, Ponta se visa Mandela şi Che Guevara (criminal la fel de notoriu ca „tătucul popoarelor” – n.a.), Elena Udrea se visa în rolul Sinistrei, două amazoane PSD se şi văd Angela Merkel… motiv pentru care îmi vine să-l înţeleg pe Tudor Postelnicu, ministrul ceauşist, cel ce a recunoscut că fusese un dobitoc.

De ce este nevoie acum de încă un Zeus? Ca să bage frica în procurorii şi judecătorii implicaţi în rezolvarea dosarelor penale, amintind de perioada „glorioasă” a celuilalt Zeus, şi el prins în mrejele unei blonde tinere şi focoase, când de pe jilţul de la Cotroceni trăgea sforile în direcţia intereselor proprii fără a îndrăzni cineva să i se ia de decizii. La fel cum nu uita să tragă preşul de sub picioarele duşmanilor politici sau ale concurenţilor şi „presarilor” prea îndrăzneţi.

Dacă privim de unde bate vântul – şi bate, nu glumă – nu e exclus ca sabia cu laser a haiducului intergalactic de Teleorman să-şi rateze ţintele ori să i se găsească un scut pe potrivă. Căci, iată, dau seamă în faţa Justiţiei româneşti nu numai cel mai versat dintre industriaşi, Puiu Popoviciu, dar şi unii dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii precum Beny Steinmetz şi Tal Silberstein care s-au înfruptat şi ei din plaiul mioritic.

Ceea ce mă intrigă este ce-au păzit cei doi justiţiari Zeus şi serviciile lor secrete atâţia amar de ani? Că jurnaliştii au tot scris, iar prostimea tot bleştea pe la colţuri…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI