Lucrările de reabilitare a zonei centrale din municipiul Suceava ar putea fi încheiate în acest an, odată cu modernizarea străzii Vasile Bumbac.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că la licitaţia pentru modernizarea străzii Vasile Bumbac, de la magazinul „Bucovina” şi până la sediul „Delgaz” (fostul E.ON), au fost depuse trei oferte.
Astfel, după cum a arătat primarul Ion Lungu, au depus oferte firmele Autotehnorom şi Florconstruct, dar şi asocierea dintre firmele băcăuane Consproiect şi Transbac.
Lucrarea este finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, proiectul având o valoare estimativă de 2,2 milioane de lei.
„Sperăm să nu fie contestaţii, în aşa fel încât să demarăm lucrările şi poate chiar să le finalizăm în acest an” a spus Ion Lungu.
























Comentarii