Victor Panaitiu (probabil că cei mai în vârstă îşi amintesc de acest nume) mi-a fost coleg de liceu. Şi vine într-o zi colegul meu de liceu în redacţie, cătrănit, cătrănit. Se află într-un război cu asociaţia de locatari al cărui membru este, neînţelegerile cu preşedintele respectivei asociaţii ajungând a fi (ne)rezolvate în instanţă.
Mărul discordiei este suma cu care locatarul, care şi-a instalat centrală proprie, trebuie să contribuie la cheltuielile comune. Locatarului Victor Panaitiu i s-a impus de către Asociaţie o sumă lunară de circa 140 lei. Omului i s-a părut suma enormă şi a cerut explicaţii. Cum legea românească în domeniu lasă loc de manevră şi „legiuitorului” local, adică preşedintelui Asociaţiei, acesta i-a răspuns scurt că „atâta iese”. Obişnuit cu cifrele şi, bineînţeles, iritat de uşurinţa cu care i se bagă mâna în buzunar, Victor a cerut să i se demonstreze cu legea în faţă de ce „atâta iese”. N-a făcut nimeni vreun calcul care să stabilească ştiinţific suma, aşa că omul nu a mai plătit suma cerută, ci doar 63 lei lunar.
A fost somat să-şi plătească datoriile reieşite din diferenţa dintre cele două sume şi n-a plătit. A fost trimis în judecată. S-a bucurat Victor, crezând că instanţa va sancţiona modul abuziv şi după ureche în care se stabilesc sumele datorate de locatarii care au centrale termice proprii. Surpriză! Preşedintele câştigă şi Victor este bun de plată!
Între timp, societatea care măsura consumurile Asociaţiei se schimbă, o alta continuând cu Asociaţia operaţiunile de măsurare. Şi, minune, suma datorată de eroul nostru asociaţiei („cu care nu m-am «asociat» niciodată”, spune Victor Panaitiu) scade la 5 lei, mai puţin decât inginerul nostru coleg hotărâse să plătească şi plătea efectiv (prin poştă!) Asociaţiei.
În pofida evidenţei, preşedintele l-a dat din nou în judecată pentru recuperarea sumelor cu care Victor este „dator” Asociaţiei!
Aşadar, dacă este evident că i s-au cerut locatarului prea mulţi bani, de ce nu-şi repară Asociaţia greşeala şi nu pune pe agenda conducerii ştergerea acelor datorii?
E mai importantă ambiţia decât dreptatea şi onoarea?
Comentarii