Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni a găzduit vineri, 12 mai, faza finală a celei de-a V-a ediţii a concursului „Găteşti cu spor, câştigi uşor!”.
Proiectul, implementat pentru al cincilea an consecutiv de Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” cu sprijinul Primăriei Fălticeni, a avut menirea de a scoate în evidenţă valenţele pozitive ale bucătăriei tradiţionale şi internaţionale, atât în ceea ce priveşte conţinutul nutritiv, cât şi în ceea ce priveşte modul de servire. Ideea proiectului are la bază moto-ul „Gastronomia este arta de a folosi hrana pentru a crea fericirea, este o ştiinţă, o modalitate de comunicare între naţiuni”. Concursul s-a adresat elevilor de clasa a IX-a specializarea turism şi alimentaţie şi a constat în reprezentarea unei ţări prin tradiţii, dans, muzică, cultură, dramaturgie şi specialităţile culinare specifice. Alături de elevii care au prezentat tradiţiile, obiceiurile şi melodiile populare româneşti, care au evoluat în afara concursului, liceenii au prezentat cele mai atractive ţări de pe continentul african, Europa şi Asia au fost reprezentate de o singură ţară, Rusia, iar mirajul continentului american a fost scos în evidenţă de „ţara tuturor posibilităţilor”, Statele Unite ale Americii. Dacă elevii clasei a IX-a J, cei care au prezentat Africa, au impresionat prin atracţiile turistice şi cultura din Africa de Sud sau din Egipt, Libia sau Etiopia, Rusia a ieşit în evidenţă prin dans, coregrafa originară din Chişinău Angela Dodu şi elevii clasei a IX-a K ridicând publicul în picioare prin interpretarea perfectă a dansurilor tradiţionale ruseşti, prin costumele autentice şi coafura specifică acestei ţări. „Americanii” din clasa a IX-a L au smuls aplauze printr-o scenetă din literatura contemporană americană despre viaţa trăită şi viaţa visată.
„Acest spectacol este rezultatul muncii de un semestru a copiilor din cele trei clase care studiază la profilul turism şi alimentaţie, sub coordonarea dnei prof. Simona Manole, iniţiatoarea acestui proiect interdisciplinar. Acest concurs este ultima parte a proiectului, care a debutat cu alegerea unei teme, cu partea de documentare din toate punctele de vedere (gastronomic, cultural, artistic, geografic) şi realizarea efectivă a prezentărilor, a momentelor artistice, a preparatelor culinare. Din punctul nostru de vedere, câştigători sunt toţi cei prezenţi în sală, echipe concurente şi spectatori” ne-a precizat prof. dr. ing. Mariana-Silvia Ţuca, director adjunct al Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”.
Cele două etape ale competiţiei „Găteşti cu spor, câştigi uşor!” s-au desfăşurat în perioada noiembrie 2016 – mai 2017, finala fiind rezervată celor mai bune echipe. S-a început cu documentarea pe baza temei alese de fiecare clasă şi prezentarea rezultatelor în cadrul unui concurs care îmbină temele culinare cu tradiţiile şi cultura popoarelor/regiunilor alese ca tematică de studiu. Costumele tradiţionale au fost confecţionate la atelierele de croitorie din cadrul şcolii, iar bucatele au fost gătite de elevi sub directa supraveghere a profesorilor îndrumători la cantina şcolii. Partea cea mai grea a fost obţinerea ingredientelor pentru preparatele tradiţionale specifice ţărilor reprezentate.
Juriul, format din profesorii de specialitate Elena Balan de la Colegiul „Vasile Lovinescu”, directorii adjuncţi ai colegiului gazdă, prof. Mariana-Silvia Ţuca şi prof. Silvia Chirilă, a fost prezidat de invitatul de onoare, prof. Gheorghe Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni. Deliberarea a fost dificilă pentru că toate echipele implicate au avut spectacole care au scos în evidenţă tradiţiile popoarelor reprezentate, costume populare foarte apropiate de cele autentice, iar bucătăria a fost un mix între arta culinară şi ingredientele exotice. Primarul Cătălin Coman i-a felicitat pe tineri pentru efortul depus şi pentru modul cum au reuşit ca, plecând de la bucătărie, să prezinte istoria, cultura, obiceiurile unor ţări de pe patru continente.


























Comentarii