CL Suceava a respins reducerea subvenţiei pentru termoficarea în regim centralizat

Consiliul Local Suceava a respins, ieri, reducerea cu 62 de lei a subvenţiei pentru gigacaloria furnizată în regim centralizat.

Astfel, în urma votului exprimat de consilierii locali, măsura reducerii subvenţiei pentru termoficarea în regim centralizat a fost votată de 10 consilieri, iar nouă au votat împotrivă, în condiţiile în care pentru adoptarea deciziei era nevoie de 12 voturi, respectiv majoritatea simplă a CL Suceava.

Primarul Ion Lungu, care a propus reducerea subvenţiei, a declarat înaintea votului că această iniţiativă vine în întâmpinarea poziţiei exprimate de grupul PSD la votarea bugetului local. Atunci, consilierii social-democraţi au făcut cunoscut că susţin bugetul local în forma prezentată de primar doar dacă se reduce subvenţia pentru gigacalorie.

Ion Lungu a anunţat că va repune proiectul pe ordinea de zi a unei viitoare şedinţe a deliberativului.

Consiliul Local Suceava a dezbătut proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Ion Lungu privind reducerea valorii subvenţiei pentru energia termică furnizată în regim centralizat şi facturarea cu 240 de lei/Gcal.

În expunerea de motive, primarul Ion Lungu arată că ANRSC a aprobat pentru municipiul Suceava preţul local de referinţă de 321,38 lei/Gcal inclusiv TVA, pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate. El adaugă că, printr-o hotărâre de consiliu local din septembrie 2010, s-a aprobat preţul local de facturare pentru energia termică furnizată populaţiei de 185,48 lei/Gcal (inclusiv TVA), având în vedere impactul social asupra populaţiei municipiului Suceava la începutul sezonului rece 2010-2011. Prin scăderea TVA, în două etape, de la 24% la 19%, preţul local pentru populaţie la care se facturează energia termică în municipiul Suceava este acum de 178 lei/Gcal (inclusiv TVA), începând cu luna ianuarie 2017.

„Diferenţa dintre preţul local de referinţă (321,38 lei inclusiv TVA) şi preţul local de facturare pentru energia termică furnizată populaţiei (178 lei inclusiv TVA) este de 143,38 lei/Gcal, inclusiv TVA. În contextul în care bugetul local nu dispune de posibilităţi financiare reale de subvenţionare a diferenţei de preţ pentru energia termică livrată populaţiei, se impune majorarea preţului local de facturare la această categorie de consumatori” arată primarul în expunerea de motive.

El adaugă că, pentru reducerea impactului negativ asupra activităţii proprii a operatorului Thermonet SRL şi demararea acţiunilor specifice pentru sezonul rece următor, este necesară aprobarea unui preţ local de facturare a energiei termice pentru populaţie de 240 lei/Gcal (inclusiv TVA).

Ion Lungu a declarat în luna martie, când a iniţiat proiectul de hotărâre, că reducerea cu 62 de lei din subvenţia pe care municipalitatea o plăteşte pentru fiecare gigacalorie din sistemul centralizat de termoficare va fi folosită pentru proiectul de reabilitare a sistemului, astfel încât să fie reduse pierderile şi să se efectueze servicii mai bune.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI