Pentru studenţii Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava

Pledoarie pentru o carieră judiciară

Peste 300 de studenţi ai Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava s-au întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul ediţiei a II-a a „Sesiunii extraordinare a profesiilor juridice”, cu profesionişti din acest domeniu. Judecători, procurori, poliţişti, consilieri juridici, notari, executori judecătoreşti, grefieri au pledat în faţa studenţilor în favoarea unei cariere profesionale în slujba apărării legii, informându-i şi asupra modului în care pot ajunge să facă parte din aceste corpuri profesionale.

„Evenimentul organizat de studenţii anului IV ai specializării Drept şi coordonat de dl lector universitar doctor Lucian-Sorin Stănescu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a avut la bază cunoştinţele dobândite de către studenţi de-a lungul celor aproape 4 ani de facultate, cu scopul completării acestora de profesionişti ai domeniului juridic, cu informaţii din sfera practicii” se menţionează într-un comunicat al Poliţiei Suceava.

Au fost prezenţi la întâlnirea cu studenţii universităţii sucevene judecător Tatiana Ilieş, vicepreşedinte al Curţii de Apel Suceava, lector universitar Daniela Lămăşanu, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, avocat Sorin Rusu, decan al Baroului Suceava, avocat Mircea Grozavu, conf. univ. dr. Maria Dumitru, practician în insolvenţă, notar public Mihai Curcă, consilier Anca Nicoară, şefa Serviciului de Probaţiune Suceava, Constantin-Ştefan Cocoş, executor judecătoresc, conf. univ. dr. Gabriela Nemţoi, consilier juridic, Alina Gherasim, grefier în cadrul Curţii de Apel Suceava, mediator Vasile Vargan, preşedinte al Asociaţiei Mediatorilor din Bucovina, comisar de poliţie Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

La finalul celor 4 ore în care auditorii au interacţionat cu practicienii din domeniu, aflăm că studenţii au adunat informaţii relevante ce le vor permite „realizarea unei analize corecte a capacităţilor personale raportate la aspiraţiile lor profesionale”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI