> Rectorul USV: O facem pentru comunitate, pentru ca elevii noştri să aibă un procent de reuşită mai mare la Bac
Peste şapte sute de liceeni suceveni participă, gratuit, la pregătirile organizate de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava pentru examenul de Bacalaureat, a declarat rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa în cadrul emisiunii Exclusiv 90 de minute de la Bucovina TV, care a menţionat că acest efort al universităţii este în folosul comunităţii.
Rectorul USV a spus în cadrul emisiunii că Universitatea, mediul academic, ar trebui să fie implicat mai mult în viaţa oraşului şi a apreciat că universitatea nu trebuie percepută ca un oraş în oraş, explicând astfel participarea sa în ultima şedinţă a Consiliului Local Suceava.
„Eu cred că rectorul Universităţii din Suceava trebuia să vorbească în Consiliul Local de când s-a înfiinţat Consiliul Local. Trebuia să fie invitat şi trebuia să discute teme care interesează oraşul. Universitatea nu e un oraş într-un oraş, chiar dacă este percepută aşa. Până la urmă, suntem interdependenţi şi este bine să discutăm aşa”, a spus Valentin Popa.
Rectorul a adăugat că legislaţia îi oferă şi posibilitatea să participe la aceste şedinţe ale Consiliului Local, subliniind că rectorul USV este purtătorul mesajului comunităţii academice, pentru că are o reprezentativitate sporită, fiind ales de toţi profesorii şi de reprezentanţii studenţilor. „Cred că de mult trebuia să fac asta. Mie îmi pare rău că am făcuto aşa de târziu” a spus Popa, care a menţionat că a dorit să transmită direct anumite preocupări ale mediului academic sucevean. „M-am dus să prezint nişte probleme care ar trebui impulsionate, care depind de susţinerea Consiliului Local şi de imboldul pe care l-ar putea da Consiliul Local primarului. Am vrut ca şi pe această cale să întind o mână, un sprijin învăţământului preuniversitar”, a mai spus rectorul USV.
El a subliniat că în momentul de faţă la pregătirile USV pentru Bacalaureat participă 700800 de elevi. „Ei nu vin la noi toţi. Statistic, între 30 şi 40 la sută chiar ne aleg pe noi. Lucrez mai degrabă pentru celelalte universităţi. Dacă nu aş face acest lucru, probabil că acelaşi procent ar veni şi fără acele eforturi ale colegilor mei”, a spus Popa.
Rectorul a mai declarat că această acţiune a USV este pentru comunitate. „O facem pentru ca elevii noştri să fie mai bine pregătiţi, să fie un procent mai mare de reuşită la Bacalaureat, renumele liceelor noastre să fie mai bune, finanţările, până la urmă, să vină mai mari”, a mai spus rectorul USV.
Valentin Popa a mai declarat că cei din USV se bucură dacă din această creştere a numărului de elevi care promovează Bacalaureatul va creşte şi numărul celor care vor urma apoi cursurile universitare la Suceava, mai ales că această acţiune este un prilej ca liceenii să vadă şi universitatea şi să cunoască şi profesorii care vor preda acolo. „Aşa este corect să facă o universitate pentru comunitatea locală”, a spus Valentin Popa. (N.B.)
























Comentarii