> În cartierele Burdujeni-sat şi Tineretului, aproximativ 1.300 de imobile, de pe 33 de străzi, nu beneficiază încă de alimentare cu gaze naturale > „Această investiţie nu este considerată economic justificată pentru compania Delgaz Grid” se precizează în expunerea de motive la proiectul de hotărâre aprobat ieri de CL > Pe deasupra, serviciile de asistenţă tehnică oferite de companie vor fi contra cost, la sfârşit Delgaz Grid urmând a prelua obiectivul în folosinţă
Consiliul Local Suceava a aprobat, în şedinţa ordinară de ieri, hotărârea privind realizarea reţelei de gaz metan în Burdujeni-sat şi în cartierul Tineretului. Totodată, în scopul materializării obiectivului, a fost aprobată asocierea între municipiul Suceava şi societatea comercială Delgaz Grid, investiţia constând în extinderea conductei de medie presiune, a conductei de presiune redusă, cât şi în construirea unei staţii de reglare de sector.
În baza contractului, municipiul Suceava, alegând o firmă autorizată de ANRE, va asigura proiectarea şi execuţia conductelor, companiei Delgaz Grid revenindu-i evaluarea documentaţiei tehnice, asigurarea de asistenţă pe durata efectuării lucrărilor, precum şi recepţia şi punerea în funcţiune a obiectivului. Delgaz Grid va presta serviciile de asistenţă tehnică contra cost, compania urmând a prelua obiectivul în folosinţă, în baza unui contract de comodat. Din bugetul municipiului Suceava vor fi alocate aproximativ 4 milioane de lei, bani care vor fi orientaţi înspre amenajarea a 970 metri liniari de conductă de medie presiune, amenajarea a 27.625 de metri liniari de conductă de presiune redusă, cât şi înspre construirea staţiei de reglare de sector.
„Această investiţie nu este considerată economic justificată pentru compania Delgaz Grid” se precizează în expunerea la proiectul de hotărâre, semnată de primarul Ion Lungu. De cealaltă parte, investiţia de redimensionare a conductei de medie presiune în lungime de 110 metri liniari, în valoare de circa 41.000 de lei, va fi suportată de către Delgaz Grid, compania considerând că doar aceasta este una justificată din punct de vedere economic.
Important de subliniat este şi că proiectul de contract dintre cele două părţi prevede că documentul „se încheie pe durata derulării activităţilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor şi va înceta odată cu punerea în funcţiune a obiectivelor aferente sistemului de distribuţie, moment de la care obiectivele intră în proprietatea operatorului de distribuţie licenţiat”, respectiv a Delgaz Grid.
La această dată, în cartierele Burdujeni-sat şi Tineretului nu beneficiază încă de alimentare cu gaze naturale aproximativ 1.300 de imobile, de pe 33 de străzi.
Reamintim că în august 2008, municipalitatea suceveană renunţa la o altă asociere cu E.ON Gaz, pentru extinderea alimentării cu gaze naturale în cartierul Burdujeni-sat. Primarul Ion Lungu declara, la acea dată, că hotărârea de ieşire din asociere este consecinţă a faptului că oficialii de la compania de gaze naturale solicitau preluarea noii investiţii, inclusiv cea realizată din cofinanţarea de la bugetul local. Anterior, municipiul Suceava se asociase cu E.ON Gaz, fiecare parte trebuind să contribuie la extinderea serviciului cu 49%, respectiv 51% din valoarea investiţiei. E.ON se angaja să înfiinţeze reţelele de medie presiune şi de distribuţie, precum şi staţia de reglare şi măsurare. În contrapartidă, de la vistieria locală se asigurau fondurile necesare cheltuielilor cu manopera.
























Comentarii