Bioenergy nu scumpeşte gigacaloria

Consiliul Local al municipiului Suceava va aproba menţinerea preţului de 116 lei pe gigacalorie fără TVA pentru energia termică produsă în cogenerare destinată consumatorilor casnici şi consumatorilor necasnici. Aceasta după ce, la sfârşitul lunii februarie, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a avizat preţurile pentru energia termică produsă şi livrată din centrala de cogenerare aparţinând societăţii comerciale Bioenergy Suceava, tarife care vor fi aprobate şi de Consiliul Local Suceava. Păstrarea actualului nivel survine contractelor din 30 aprilie 2013, dintre municipiul Suceava şi Bioenergy Suceava, prin care societatea producătoare din Lunca Sucevei îşi asuma obligaţia conform căreia preţul de furnizare a energiei termice la gardul centralei să nu depăşească 116/gigacalorie, fără TVA, pentru o perioadă de 5 ani de la punerea în funcţiune a obiectivului, respectiv până pe 11 octombrie 2018.

Chiar şi aşa, în şedinţa de la finele lunii aprilie, Consiliul Local va delibera asupra creşterii tarifului pentru populaţie de la 178 de lei la 240 de lei/gigacalorie, proiectul de hotărâre fiind dat în dezbatere publică timp de 30 de zile.

Astfel, potrivit primarului Ion Lungu, proprietarii racordaţi la sistemul centralizat vor plăti 75% din factura totală la energia termică, diferenţa de 15% urmând a fi subvenţionată din bugetul local.

Reamintim că investiţia în centrala în cogenerare pe biomasă din Suceava s-a ridicat la 86 de milioane de euro, fiind cea mai mare de acest fel din Europa centrală şi de sud susţinută de o companie privată şi asigurând printre cele mai bune valorificări superioare ale deşeurilor din lemn.

Legea serviciului public de alimentare cu energie termică prevede: „în cazurile în care prin contractele de delegare a gestiunii se negociază formule sau reguli de stabilire/ajustare a preţului energiei termice, acestea se avizează în prealabil de autoritatea de reglementare competentă. În acest caz, preţul se aprobă de autoritatea administraţiei publice locale implicate, cu avizul autorităţii de reglementare competente”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI