Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi:

Statutul prefectului şi subprefectului urmează să fie transformat radical

 Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a transmis, marţi, la învestirea noului subprefect, Silvia Boliacu, un mesaj tranşant, prin care anunţă că statutul prefectului şi al subprefectului urmează să fie schimbat radical, aceştia urmând să devină demnitari, ceea ce nu le interzice să deţină funcţii politice.

„Este o perioadă marcată de modificări legislative radicale în ceea ce priveşte Instituţia Prefectului. Se află deja pe traseul legislativ modificarea Codului administrativ, a Legii 188/1999 a funcţionarului public” a spus Adomnicăi în mesajul transmis la învestirea subprefectului.

Ea a menţionat că, în esenţă, statutul prefectului şi cel al subprefectului urmează să fie transformat în mod radical.

„Am convingerea că dna Boliacu va aborda cu profesionalism atribuţiile funcţiei de subprefect, cum a făcut şi în celelalte funcţii administrative pe care le-a îndeplinit, astfel încât toate aceste modificări legislative, anticipate sau nu de legiuitor, să reuşim să le depăşim cu succes la Suceava, pentru buna funcţionare a Instituţiei Prefecturii şi în interesul judeţului Suceava” a mai spus Adomnicăi.

Potrivit modificărilor aduse Codului administrativ, se vizează, între altele, schimbarea statutului prefecţilor şi al subprefecţilor din „înalt funcţionar public” în „funcţie de demnitate publică”, ceea ce le va permite acestora să fie membri de partid, aspect interzis de actuala legislaţie.

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, recent, că modificările prevăzute sunt incluse în programul de guvernare.

Practic, reprezentanţii Guvernului în teritoriu – prefecţii, subprefecţii şi inspectorii guvernamentali – vor fi scoşi din categoria funcţionarilor publici şi vor fi asumaţi politic. Dacă va fi adoptat noul cod, se va reveni la situaţia de dinainte de 2006, când prefecţii erau oameni politici, chiar lideri ai organizaţiilor de partid din judeţe.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI