Managerul spitalului şi al policlinicii Bethesda, dr. Ştefan Puşcaşu, a declarat miercuri, la o conferinţă de presă, că recent a fost achiziţionat un nou echipament pentru tratarea hemoroizilor, prin ligaturi elastice, în valoare de circa 8000 de euro. El a spus că procedura de tratare a hemoroizilor prin ligaturi elastice „este o manevră simplă care durează însă, pentru că nu se pot face mai mult de 1-2 ligaturi pe şedinţă”, fiind o metodă nedureroasă, efectuată prin anestezie locală, cu evoluţie favorabilă. „Importante sunt selectarea cazurilor şi aplicarea cu discernământ a acestui procedeu” a precizat dr. Puşcaşu. Managerul a adăugat că Bethesda poate asigura tratamentul hemoroizilor în toate cele patru stadii ale lor – stadiul I care se tratează prin regim şi medicamente, stadiile II şi III „care se pretează foarte bine la procedură de ligaturi elastice” şi stadiul IV, exclusiv chirurgical, care se operează la Spitalul Bethesda. Dr. Puşcaşu a mai spus că, tot pentru acest tip de procedură, a mai fost achiziţionată o lampă de fotocoagulare, prin care poate fi evitată sângerarea în timpul intervenţiei.
O altă dotare importantă intrată recent la Spitalul Bethesda este un aparat pentru depistarea hipoacuziei congenitale la nou-născuţi, în valoare de circa 6000 euro. „Este un aparat simplu de utilizat, prevăzut cu o sondă care se introduce în urechea nou-născutului; se porneşte aparatul şi se selectează urechea care trebuie testată. În perioada testului e important să existe un ambient liniştit, fără zgomote prea mari”.
În altă ordine de idei, dr. Puşcaşu a anunţat că spitalul a primit, în cursul zilei de marţi, certificatul de acreditare, în urma evaluării desfăşurate în urmă cu 2 ani. El a apreciat că este un punctaj foarte bun, 94,13, care demonstrează „calitatea serviciilor şi profesionalism”. El a mai precizat că se putea obţine un punctaj mai mare, dar spitalul nu avea scară metalică în exterior, pentru obţinerea autorizaţiei de la Pompieri. „Deja proiectul scării exterioare e făcut, aşteptăm timpul favorabil. În 2-3 luni vom avea şi această autorizaţie” a conchis managerul.
























Comentarii