Dacă noile guverne postdecembriste veneau pe un val uriaş de simpatie şi încredere, guvernul Dragnea (că doar n-o să-mi spuneţi că frâiele vor fi în mâna prim-ministrului său), stârneşte neîncredere şi îngrijorare. Pericolul cel mare este concentrarea Puterii în mâinile unui singur om: deja PSD şi-a călcat în picioare statutul lăsându-i deplină libertate pentru a stabili principiile şi intenţiile viitoarei guvernări, iar ideea conducerii colegial-colective a picat ca şi cum n-ar fi fost niciodată caracteristica social-democraţiei româneşti impusă încă de Ion Iliescu. Însă, în ceea ce priveşte desemnarea prim-ministrului, Liviu Dragnea şi-a deconspirat adevărata intenţie.
Iar această intenţie apare acum în toată goliciunea sa: Parlamentul, prin liderii celor două camere şi prin majorităţile mai mult decât ascultătoare, PSD + ALDE + UDMR, îi pun în mână Puterea Legislativă, iar Executivul, prin numirea premierului şi a miniştrilor, nu-i va ieşi din cuvânt. A treia putere, Justiţia, nu se simte nici ea mai bine după ce s-a anunţat că instituţiile de forţă ale statului de drept vor fi supuse controlului, iar legislaţia va fi revizuită pentru a fi „echilibrată”, evident, cum va dori majoritatea actuală.
„Revizuită” în aşa fel ca pe circuitul numirilor în Justiţie să nu rămână decât actuala majoritate, majoritate care vrea cu orice preţ să-şi impună oamenii în fruntea DNA, pohta ce au pohtit, a tuturor procurorilor şi a judecătorilor. Cât de credul şi îndoctrinat să fii să nu pricepi că Justiţia va deveni astfel membru de partid PSD? Iar jupânul PSD e acelaşi Dragnea. Zi în care România poate fi ştearsă din rândul statelor de drept.
Momentul e cât se poate de nefericit: Opoziţia e în chinuri, PNL a fost pus la pământ prin cele 20%, USR nu-şi găseşte nici locul, nici aplombul, iar PMP prin liderul său atacă şi el Justiţia cu o consecvenţă demnă de ceva mai bun. În aceste condiţii, Opoziţia a pierdut deja aşezarea strategică în câmpul tactic de partea elementelor progresiste, de partea valorilor europene, de partea statului de drept, a democraţiei şi a cetăţeanului.
Unii spun că vom avea opoziţie extraparlamentară, presa liberă şi societatea civilă, numai că acestea nu votează legi în parlament. Şi apoi nu ştim la care presă liberă se referă acei „unii”. La doar câţiva jurnalişti care trag deja semnale de alarmă asupra dictaturii lui Dragnea şi a impunerii voinţei sale în loc de comitete, consilii, legi şi regulamente? În condiţiile în care presa quality de informaţie a ajuns la tiraje infime şi chiar nesemnificative, iar independenţa editorială e o ruşine cum n-a mai fost niciodată?
În schimb, televiziunile şi jurnaliştii în mare majoritate fideli sau fidelizaţi îşi continuă marşul triumfal şi inconştient spre acapararea puterii totale în stat de către Liviu Dragnea şi oamenii săi, dovedind cu prisosinţă că partizanatul media din vremea arogantului Năstase a fost o simplă glumă sau joacă faţă de situaţia actuală. Despre ce responsabilitate vorbim când nu poţi deschide televizorul fără să te loveşti de laude şi preamăriri groase la adresa inteligenţei politice şi a înţelepciunii lui Dragnea, asupra gestului său eroic de a smulge România din ghearele exploatatorilor străini, Klaus Iohannis, Julien Cioloş, Soros şi Clotilde Armand, redând-o românilor curaţi şi ortodocşi? Şi iaca aşa şmecheria ţine loc de profesionalism şi ideologie, devenind pentru prima dată virtute politică. Pe deasupra, cică Sevil Shhaideh seamănă în foarte multe privinţe cu Angela Merkel.
Ascultându-l pe Liviu Dragnea, realizez că visul său de revanşă, de putere absolută şi mărire e prea puternic spre a putea fi înfrânat de parlament, de propriul partid sau de societatea civilă. A acţionat mereu netransparent şi abuziv, decizia nu o împarte cu nimeni, aruncă pretutindeni cu ameninţări la adresa organelor de forţă ale statului de drept, a „binomului”, la adresa adversarilor, dovedind că democraţia e apă chioară. Iar şanse să se schimbe de la sine nu se întrevăd căci Liviu Dragnea e statul însuşi.
Comentarii