Am început să mă plictisesc de ştirile cu indivizi (de ambe sexe şi majoritatea tineri) care vor să-şi pună capăt zilelor. Unora le iese, altora nu. Problema e că nimeni nu şi-a pus întrebarea de unde pofta asta de a reduce numărul populaţiei pe glob prin autoeliminare. Chestia cu dragostea neîmpărtăşită e deja fumată. Chestia cu neajunsurile materiale, la fel. Nu o fi cumva şi vina mass-media, în general, dar mai ales a televiziunilor care, din 40 de minute de materiale informative (că restul până la o oră sunt reclame), prezintă 90% numai nenorociri, iar în celelalte personaje cu două clase mai mult ca trenul care învârt banii „fără număr, fără număr”? Asta în timp ce alţii cu studii superioare trăiesc din ajutoare sociale sau lucrează pe nişte salarii de nimic. Nu o fi cumva vina celor care îi educă pe cei din noile generaţii atât acasă cât şi în şcoală? Greu de spus. Oricum, ideea de a scrie despre acest subiect mi-a venit citind un material legat de doi tineri, un el (30 de ani) şi o ea (27 de ani), care au încercat să-şi pună capăt zilelor; el, a şaptea oară, iar ea, a noua. Perseverenţi copiii. Dar asta e, nu le-a mers. Ca să nu se intre la vreo bănuială de vreun scenariu gen „Romeo şi Julieta”, vă anunţ că singura legătură dintre cei doi a fost diagnosticul medicilor: „ingestie voluntară medicamentoasă”. Ştiu că voi fi considerat cinic, dar aviz tuturor: cu medicamentele din ziua de astăzi nu numai că nu te vindeci, dar nici să te sinucizi nu mai poţi, oricâte ai înghiţi! În fine, legat de fenomen în sine, se gândeşte cineva serios şi la această problemă, a tinerilor fără speranţă şi care sunt, pe deasupra, intoxicaţi doar cu ştiri morbide?
COSMIN LEAHU
Comentarii