Patru militari din Batalionul Protecţia Forţei „Rechinii Albi“, răniţi în Afganistan

Patru militari din Batalionul Protecţia Forţei „Rechinii Albi” au fost răniţi ieri, 25 septembrie, în jurul orei 10.30, în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executau o misiune de patrulare în provincia Kandahar, Afganistan, informează un comunicat de presă al MApN.

Potrivit sursei citate, după securizarea zonei, militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost evacuaţi la spitalul militar din Baza Aeriană Kandahar.

Sublocotenentul Florin Oprea, plutonierul Eduard-Vlad Romilă, caporalul Marcel Neagu şi soldatul Costică-Victor Tarnovschi sunt supravegheaţi de medicii spitalului bazei, fiind în stare stabilă. Conducerea Batalionului a asigurat condiţiile pentru ca militarii să intre în legătură, prin telefon, cu familiile lor.

Ministrul Apărării Naţionale şi şeful Statului Major General sunt informaţi permanent despre situaţia militarilor. Toate măsurile sunt întreprinse pentru asigurarea celor mai bune condiţii de tratament şi îngrijire a celor patru militari răniţi, se mai arată în comunicat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI