Charlie Brooker a creat un serial (o serie de filme, aparent fără legătură între ele) care analizează natura umană prin prisma întunecimilor pe care le poate crea tehnologia în mintea umană. Brutal, şocant, depresiv, sfidător, un adevărat şoc – o trezire forţată, „Oglinda neagră” („Black mirror”), care nu-ţi spune ce vrei să auzi (nici că eşti cel mai frumos din ţară, nici cel mai deştept sau cel mai bun), o oglindă care îţi arată un potenţial viitor cu cruzimea adevărului pe care încerci să-l ignori.
În fiecare epocă, societatea s-a confruntat cu metamorfoze. Schimbările produse în mentalul colectiv, în modul cum funcţionează lucrurile, au modelat faţa lumii.
În societatea contemporană a apărut un nou tip de sclavie şi stăpânul absolut este consumul – consumul de divertisment, consumul de informaţii, consumul de produse (de toate felurile). Consumăm, consumăm, consumăm. De cele mai multe ori consumăm pentru că un produs/serviciu sau altul este la modă, pentru că ne permitem (sau nu, dar facem eforturi să ne permitem), pentru că ni se pare că ne dorim, pentru că aşa face toată lumea (şi trebuie să fim în rând cu lumea), fără discernământ, să fie, să nu trebuiască, fără plăcere şi fără scop.
Suntem îndemnaţi din toate direcţiile să consumăm, să ne luăm ultimul model de telefon (deşi cel pe care îl ai l-ai achiziţionat recent şi încă nu i-ai descoperit şi nu foloseşti toate funcţiile), să trăieşti alături de toţi ceilalţi experienţa ultimei găselniţe în materie de divertisment (chit că nu e chiar pe gustul şi structura ta) etc.
Prin modul în care mass-media îşi construieşte informaţia şi tipul de mesaj transmis, prin modul în care industria de divertisment îşi captivează consumatorul se conturează, din ce în ce mai pregnant, un nou tip de societate. O societate comodă, care nu mai alege, care nu mai analizează, care se mulţumeşte să primească totul de-a gata, aşa cum i se oferă, indiferent de consecinţe, o societate care va plăti (sau deja o face) pentru starea de amorţeală decizională în care se află.
Alegerea e la îndemâna fiecăruia dintre noi, atâta timp cât încă mai avem capacitatea să refuzăm să primim cu braţele deschise sau cu indiferenţă orice şi oricând. Când informaţia nu mai e informaţie, ci vânătoare de like-uri, când în loc de divertisment se oferă dresaj, societatea pierde, fiecare individ în parte pierde şi se pierde într-o masă amorfă manevrabilă, o masă de prăzi uşoare.
Comentarii