Cele trei pribegii ale Sf. Ioan cel Nou de la Suceava – 614 ani de la aducerea moaştelor

Despre viaţa şi pătimirile Sf. Ioan cel Nou de la Trapezunt, martirizat la Cetatea Albă, cel care avea să primească adagiul „de la Suceava”, s-au scris destule studii, fiind o figură de prim-plan a creştinismului, mai ales cel românesc, unde a şi ajuns la „rangul” de patron al Bucovinei. Ceea ce ne interesează pe noi în aceste rânduri sunt peripeţiile moaştelor de după îndelunga călătorie din 1402, de la Cetatea Albă până la Suceava.

O primă „schimbare de domiciliu” a rămăşiţelor pământeşti are loc în 1686, atunci când, în urma campaniei din Moldova a lui Ioan Sobieski, Mitropolitul Dosoftei, de teama turcilor, se refugiază în Polonia împreună cu odoarele şi documentele Mitropoliei, printre care şi racla cu moaştele sfântului, care hălăduise scurtă vreme şi pe la Iaşi. Stabilit în cele din urmă la Zolkiew, Sfântul a fost cu uşurinţă „adoptat” de călugării catolici din loc.

După cum îndeobşte se întâmplă în lumea largă, uşor este de ajuns într-un loc, anevoie este de a reveni la baştină. Călugării din Polonia – de înţeles lucru – nu s-au prea îndurat să scape din mână aşa o comoară şi a trebuit să treacă aproape un secol până când moaştele Sf. Ioan să revină pe teritoriul României – în nou denumita Bucovina. În urma hotărârii Curţii din Viena, din 15 aprilie 1783, un an mai târziu s-a pornit cătră Ţara Leşească ieromonahul Iosaf, proegumen al Mănăstirii Putna, care a ajuns pe 30 iunie la Liov, unde s-a reunit cu arhimandritul Meletie, pornit anterior pe aceeaşi cale. Cu multă trudă, împotriviri din partea călugărilor bazilicani şi sprijin din partea autorităţilor austriece, „au intrat în biserică, unde au aflat pe un comisar împărătesc cu vreo treizeci de ofiţeri stând împrejurul Sfântului, toţi cu capetele descoperite. Comisarul şi ofiţerii se deteră în lături dinaintea călugărilor ce se apropiau de racla Sfântului, care slujea în loc de pristol, de făceau bazilianii liturghia pe dânsul. Pe raclă se aflau cincisprezece sfeşnice cu făclii, iar la picioare ardea o candelă mare de argint, şi luând călugării toate sfeşnicele de pe raclă, au cerut cheia raclei şi descuind-o, au ridicat capacul, pe care atârnau pe dinăuntru câteva lucruri de argint: inimi, ochi, picioare, mâini şi alte lucruri de preţ, pe care le jertfiseră cei ce au avut boale şi vătămături la aceste părţi ale trupului lor şi s-au vindecat mai pe urmă cu rugăciunile Sfântului Ioan. Mai era încă în raclă şi un blid de argint, pe care se afla scris cu slove de aur: Vasile Voevod, Domn al Ţării Moldovei. Iar banii care s-au aflat în acel blid s-au dat călugărilor basiliani. Şi făcându-se catastih de toate argintăriile câte s-au aflat în raclă, au încuiat-o iarăşi cu încuietoarea ei. Numeroasele hrisoave domneşti însă, uricele de danii şi întăririle, care erau proprietatea vechii Mitropolii şi se aflau pe atunci în arhiva principilor Radziwill, sunt pierdute până în ziua de astăzi” [Ion Grămadă, Aducerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou de la Zolkiew la Suceava (1783), în Din Bucovina de altădată, Bucureşti, 1911, p. 48-49].

Drumul de întoarcere comportă peripeţii, peste care trecem, pentru a ajunge, împreună cu acelaşi Ion Grămadă, care s-a ocupat pe larg de acest subiect, în preajma graniţei Bucovinei: „O mulţime nenumărată de popor urma îndărătul butcei cu racla Sfântului, încât pentru ţinerea bunei rânduieli a trebuit să li se mai deie părinţilor călugări încă şapte husari din Sniatin. Lângă pârâul Colacin, care desparte Bucovina de Galiţia, au aflat nenumărate corturi întinse pe şes, în care se adăposteau boieri, târgoveţi, ţărani, călugări şi preoţi ce aşteptau, împreună cu episcopul Dositei [Herescu] sosirea moaştelor. De astă parte, în Bucovina, lângă satul Orăşeni, se mai aflau şi 153 de ostaşi călări şi pedeştri. […] Racla fu înconjurată acuma de toată ostăşimea şi de cei 204 preoţi, care cântau cântări bisericeşti, iar în răstimpuri se auzeau trâmbiţările gorniştilor şi durăirile toboşarilor tot drumul până la Cernăuţi, unde ajunseră în 10 iulie” (p. 52-53), după care, la 25 septembrie, în Suceava, la biserica Mitropoliei.

*

Alt moment de cumpănă al românilor – altă „călătorie” a moaştelor. Declanşarea Primului Război Mondial aduce, în Bucovina, pericolul ocupaţiei ruseşti (transformat în faptă, de altfel) şi, în consecinţă, al „pângăririi” relicvelor sfinte. Ca atare, în toamna anului 1914, acestea au fost transportate la Viena, prilej pentru Nicolae Iorga să ricaneze, într-o notă intitulată Sfîntul Ioan de la Suceava, vienez!: „Ziarele au adus o ştire care ne uimeşte şi ne umple de indignare: nemţii din Bucovina au luat moaştele Sfântului Ioan de la Suceava, fără a întreba pe Mitropolitul Cernăuţului, şi le-au mutat la Viena, de frica ruşilor. Va să zică nemţii se amestecă şi în cele sfinte ale noastre şi dispun ei. Cu ce drept?” („Neamul românesc”, An. IX, nr. 43, 2 nov. 1914, p. 8). Leca Morariu evocă acest fapt în cartea Viaţă. Din carnetul unui român, prizonier în uniforma împăratului: „Părintele Pancratie [Sidorovici], numai dânsul ştie cum s-a refugiat de la Suceava până aice, cu moaştele Sfântului Ioan, târâte pe furiş, prin sâhle şi corhane, sub escorta a doi soldaţi «armaţi până-n dinţi», că «să fi prins norodul de veste, nu mai pupam noi Viena»” (p. 188-189). În capitala austriacă, moaştele şi-au găsit adăpost în capela gr.or. română, pe str. Lowelstrasse la nr. 8, unde au venit să se închine şi să caute alinare nenumăraţi soldaţi răniţi de prin spitale. La sfârşitul războiului, Sfântul se pune din nou în mişcare:

„După patru ani de petrecere în capitala monarhiei, moaştele Sf. Ioan cel Nou, însoţite de protosincelul Pancratie Sidorovici, de comisarul guvernamental Dr. A. Voiuţchi şi de o gardă de onoare, au pornit din Viena din gara de nord joi, în 25 iulie 1918, cu trenul de seară, şi au ajuns sâmbătă în 27 iulie, la oarele 10 a.m., la frontiera ţării, în Nepolocăuţi, unde au fost întâmpinate de reprezentantul arhiepiscopesc, vicarul general Ipolit Vorobchievici, şi de reprezentantul guvernului ţării, consilierul guvernial A. Patac, care amândoi au condus sicriul până la gara din Cernăuţi, unde ieşise întru întâmpinare clerul gr.or. din Cernăuţi şi un număr mare de creştini dreptmăritori. În drumul spre Suceava moaştele sfântului au fost întâmpinate la Gara Milişăuţi de un număr de popor din comunele învecinate cu procesiile bisericeşti. Impunătoare a fost primirea Sfântului în gara Iţcani. Aici s-au concentrat procesiile din Suceava şi din comunele învecinate şi preoţimea decanatului, în frunte cu protopresviterul G. Berariu şi cu priorul de la mănăstirea vechii mitropolii din Suceava, egumenul Inocentie Ştefanelli şi un număr mare de cetăţeni şi de popor. La sosirea trenului în gară fură date mai multe salve de tun de cătră ostaşii de onoare care veniseră la această întâmpinare. […]

În curtea largă a vechii mitropolii Moaştele fură depuse sub baldachinul împodobit cu flori şi după sfinţirea apei profesorul Dr. O. de Tarangul ţinu o predică, care făcu impresie adâncă asupra mulţimii credincioşilor. După înconjurarea bisericii, scrinul în care se afla sicriul fu aşezat înaintea intrării şi despecetluit de comisarul ministerial Dr. A. Voiuţchi. În momentul când sicriul fu scos din scrin, miliţia descărcă o salvă de tunuri. În lăuntrul bisericii sicriul fu aşezat în frumosul sarcofag de argint, la locul său de odihnă seculară” (Aurelian Tăutul, Viaţa şi minunile Sf. Ioan cel Nou dela Suceava, prelucrate după Vieţile Sfinţilor, ed. a patra, Suceava, 1921, p. 53-58).

*

Al Doilea Război Mondial a venit cu altă durdură, acelaşi pericol din est, de data aceasta sovietic-bolşevic, a făcut ca moaştele să fie din nou transportate, de această dată în zona unde s-au refugiat şi Facultatea de Teologie a Universităţii cernăuţene, Mitropolia şi multe alte instituţii culturale: Vâlcea. Caracterul tainic al deplasării îl face pe un comentator contemporan, L.S. Desartovici, să consemneze: „De atunci [1918], prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, racla cu moaşte ale Sfântului Ioan cel Nou nu a mai părăsit Suceava [subl. n.], rămânând ocrotitorul văzut al oraşului, fiind însă deopotrivă şi în rândul celor care pururea se roagă pentru mântuirea întregii firi omeneşti” (Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, cu sfintele moaşte la Suceava, ed. îngrijită de L.S. Desartovici, Bucureşti, 2010, p. 54). Că nu a fost aşa, ne-o spune martorul contemporan Leca Morariu, aflat şi el în refugiu (definitiv) la Râmnicu Vâlcea, cel care, într-una din desele sale expediţii montane, la data de 4 iulie 1944, inscripţionează: „Coborâm în gara Mănăstirea Turnu. […] Dar intrăm la Sf. Raclă a Sfântului nostru Martir şi Erou: Sf. Ioan de la Suceava – fugit (în 26/III) într-o simplă, atât de umilă raclă de lemn – cea de argint (studiată de dr. Orest Luţia), betonată fiind, în grabă şi pentru a nu produce panică, a rămas locului! Sfântul a ajuns la mănăstirea Turnu în 6/IV. Paznicul lui e ieromonahul Ieronim Sofiţchi, licenţiat în teologie (din Marginea, jud. Rădăuţi)” [Leca Morariu, Opere, vol. III, Jurnal vîlcean (1944-1948), Iaşi, 2012, p. 95].

Revenirile în „Elveţia” de la Turnu, în „Cetatea de munţi” a Turnului, îl fac pe profesorul universitar cernăuţean să consemneze de fiecare dată şi trecerea pe acolo a moaştelor, ca în 10 aprilie 1949: „Pe fugă la vecernia din biserica veche – unde-a stat racla Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” [Leca Morariu, Pe urmele lui Creangă şi Drumuri oltene, Iaşi, 2004, p. 218].

Din păcate, n-am reuşit să aflăm şi momentul revenirii moaştelor în biserica tradiţională din Suceava, pentru a rotunji acest periplu. Semnalarea lui Leca Morariu ar merita însă un demers aparte, menit clarificării unui moment important din „viaţa” postumă a Sf. Ioan cel Nou.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: