Ca urmare a unei campanii continue despre nocivitatea politicii, a partidelor, „corupte până în măduva oaselor”, toate „o apă şi un pământ”, „clasa noastră politică” ar trebui rasă sau resetată din temelii şi înlocuită cu alta, cinstită, modernă, reformatoare… „Stop… şi de la capăt” a zis preşedintele. Nu e singurul, dar de la vorbă la faptă drumul e lung, iar „resetarea” nu o poate face singur. Ei bine, clasa politică nu s-a schimbat, nici şanse rezonabile în timp scurt nu prea sunt, în schimb identitatea şi structura ideologică a partidelor sunt pe cale de dispariţie. De demonstrat.
De mulţi ani, jurnaliştii, analiştii, politologii noştri imparţiali, integri… nu reuşesc să individualizeze între partide şi politicieni măcar unul pozitiv, pe care să ni-l dea drept exemplu. Singurul model acceptat îndeobşte pare să fi rămas seniorul Corneliu Coposu, deşi se încearcă, timid deocamdată, readucerea în memorie a lui Ion Raţiu. Din contra, şi televiziunile, şi presa generalizează manipulatoriu: toţi sunt vinovaţi de starea proastă a României, de evoluţia ei înceată, chiar dacă în cei 26 ani, mai ales din 2007 încoace, ne-am apropiat de Occident ca niciodată în istoria noastră, iar admiterea în NATO şi UE are autori cunoscuţi şi în viaţă. Dar arareori se recunoaşte această realitate: se pare că nu dă bine, miroase a laudă, de aceea nu aduce beneficii electorale.
În aceste condiţii, încrederea în conducători, în elitele politice a ajuns la cota de avarie, iar defăimarea continuă. Ca dovadă, nimeni nu mai vorbeşte de partide în adevăratul sens al cuvântului, ci de găşti, clanuri, clici, cârdăşii care vor puterea în scop propriu. Nici vorbă de dreapta, centru şi stânga, nici vorbă social-democraţie, liberalism, conservatorism, socialism, nici de ideologie şi doctrină, singurele care ne ajută să ghicim orientarea fiind atitudinea faţă de lege, populaţie, economie, educaţie, sănătate, cultură şi sărăcie. Că despre bună guvernare nimeni nu are curaj să deschidă gura.
S-a ajuns ca liderii multor partide noi să declare ritos că nu sunt politicieni, ci salvatori, administratori, profesionişti, independenţi, patrioţi, aşadar nici de dreapta, nici de stânga. Cică urmăresc doar interesul cetăţenilor pe care-i reprezintă (USB). Este şi motivul pentru care politologii au dificultăţi în a-i încadra în diverse categorii şi a le lua în discuţie predictibilitatea. De remarcat că nici în alte părţi ale Europei lucrurile nu stau foarte diferit cu noile formaţiuni, ideologiile nemaiaducând voturi ca altădată doar prin ele însele, însă eşichierul politic păstrează totuşi structura clasică.
Fireşte, fără ideologie şi doctrină politică este impropriu să numim astfel de formaţiuni partide, situaţia amintindu-ne perioada imperială a Constantinopolului sau a feudalismului târziu, când societatea era împărţită în clase antagonice. Şi totuşi, noile formaţiuni politice sunt comunităţi unite nu doar în jurul unor personalităţi puternice, ci şi al intereselor precum accesul la putere, guvernare şi administraţie, câştigarea unor majorităţi în consiliile locale, judeţene ori în Camera Deputaţilor şi Senat, categorii eminamente politice.
Situaţia ingrată este alta: nerecunoaşterea apartenenţei politice este doar un truc pasager şi un subterfugiu menite să atragă o populaţie speriată de mulţimea condamnărilor penale în rândul politicienilor. Însă nu e departe momentul când, după câteva luni de administrare a Capitalei, USB se va trezi asimilată vechilor partide care şi-au disputat sufragiile la locale, destui penali câştigându-le. Iar atunci lipsa poziţionării pe eşichierul politic naţional le va da de furcă.
Aşadar, apolitismul acesta autodeclarat nu are şanse să reziste în timp. Mai devreme ori mai târziu, USB se va integra probabil la centru-dreapta, deoarece voturile le-a primit preponderent de la un electorat de dreapta. În condiţiile în care nu o va face, singura şansă este să strângă capital electoral pe baza vectorilor sociali, a sărăcirii populaţiei. Şi atunci li se va deschide în faţă portiţa socialismului. Va fi fiind cel „ştiinţific”? Şi-aşa mare parte a intelectualităţii noi cochetează cu ideea. De, model franţuzesc.
Comentarii