> În perioada 17-19 iunie, pe esplanada Casei de Cultură Suceava
Esplanada Casei de Cultură Suceava va găzdui, în perioada 17-19 iunie a.c., cea dea XIII-a ediţie a Salonului Auto Bucovina 2016 şi cea dea IX-a ediţie a Expo Finance 2016, fiind locul unde cei mai importanţi dealeri auto din regiune îşi vor prezenta oferta.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, timp de trei zile, peste 100 de modele, multe în premieră, ale peste 20 mărci auto, vor putea fi admirate şi testate în cadrul evenimentului organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în parteneriat cu Primăria Suceava.
Manifestarea este specializată în autoturisme, autoturisme de teren, vehicule utilitare uşoare, piese şi accesorii auto, de asemenea servicii financiare şi asigurări.
„Ediţia din acest an aduce, în premieră, la Salonul Auto Bucovina, o maşină unică din Campionatul Naţional de Drift. Este vorba de un BMW E46 Coupe Cabrio, cu un motor M3 de 3,2 l EVO ce dezvoltă peste 640 CP. De asemenea, la salon vor fi prezente şapte maşini de epocă şi grupul de inventatori ai instalaţiilor de alimentare pentru autovehicule şi maşini hibrid” precizează sursa citată.
În comunicat se mai menţionează că, pe perioada Salonului Auto Bucovina, vor fi organizate prezentări ale celor mai noi modele de autoturisme, vor avea loc sesiuni de drive test, iar vizitatorii se vor putea bucura de oferte promoţionale oferite la achiziţionarea de maşini noi sau rulate şi de oferte financiare pentru leasing sau asigurări auto.
Expoziţia auto va putea fi vizitată zilnic, între orele 10-18.
Comentarii