Flash

Am trăit s-o văd/ aud şi pe asta. Tenismenul Ilie Năstase declară că îi este ruşine că este general al Armatei Române. Aoleu frate…, care general şi care armată? Ilie Năstase a fost un mare sportiv care a activat la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua”. General a ajuns la apelul… pantofilor de sport, că bocanci n-a purtat nici iarna. Fiindcă era prin „turneuri” în ţările calde. Cât despre armată, habar nu are nici de culcat, nici de târâş, nici de alergat cu masca pe figură şi nici de pas de defilare. Nu că n-ar fi fost capabil, nu. Dar, prin prisma vremurilor de atunci, cei ca el făceau armata la „vânători de fuste”. Tot respectul pentru performanţele sportive, coane Ilie! Sau domnule senator, mă rog. Am uitat că eşti coleg de partid cu un alt general, Gabi Oprea, căruia, măcar, nu-i este ruşine de nimic. Domnu’ Năstase, în numele celor care mai cred că instituţia „armăţii” (scriu pe limba ta, deh) este una de onoare, renunţă la titlu şi la beneficiile pe care le ai din cauza gradului. Fă şi tu ca Robert Turcescu, poftim, care şi-a dat gradele-napoi. Sau ca Victor Ponta care voia să dea şi-o ordonanţă de urgenţă numai să-şi poată preda doctoratul de unde l-a plagiat. Doamne, în ce lume trăim şi cine ne dirijează destinele…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI