Tablou cu lei zâmbind

Cu o tradiţie de peste un deceniu, concursul de afişe pentru pace, „pacea împărtăşită la actuala ediţie, 2015-2016”, cum a precizat dna Georgeta Martiniuc, preşedinta Club Lions Suceava, a reunit în acest decembrie pe simeze 66 de participanţi, elevi din clasele a V-a şi a VI-a ale Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Dinamice, bune organizatoare, dnele dr. Georgeta Martiniuc şi prof. Lucia Puşcaşu, preşedinta Filialei Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici din România, au polarizat energiile pentru o sărbătoare de ţinut minte. Nu a fost simplu, deoarece decembrie este o lună a sărbătorilor pentru copii în care toţi cei implicaţi, instituţii, asociaţii, nemaivorbind de Moşii Nicolae şi Crăciun, îşi dau silinţa pentru realizarea unor evenimente memorabile, adică generatoare de căldură sufletească.

Să desenezi pacea, să-i pictezi simbolurile, să mărturiseşti, apelând la culorile curcubeului, despre cum o înţelegi, cum ar trebui să o ocrotim, a reprezentat pentru cei 66 de participanţi un prilej de reflecţie şi de activare a talentului şi a cunoştinţelor dobândite în clasele, în şcoala lor cu profil vocaţional, artistic. Rezultatul? O impresionantă expoziţie etalată la parterul Centrului pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene Suceava, care la vernisaj a adunat un public de maximă densitate pe metru pătrat: membrii clubului, profesorii îndrumători şi autorii, împreună cu părinţi, fraţi, surori, bunici. Aranjată de dna Lucia Puşcaşu împreună cu câţiva elevi din clasele mari ale Colegiului, expoziţia a fost o surpriză şi pentru ei, copiii înghesuindu-se să vadă, să compare şi să se bucure împreună de munca lor. Au fost atât de absorbiţi de cercetarea lucrărilor şi de parcurgerea expoziţiei, încât nici nu i-au observat pe Doamnele şi Domnii Lei aducând, pregătind daruri. Câte unul pentru fiecare dintre micuţii artişti, însoţit şi de o diplomă, fie ea de participare, fie atestând un premiu sau o menţiune. Dar iată şi numele laureaţilor: Marele Premiu – Guilherme Araujo Regardo; Premiul I – Magdalena Drăgoi; Premiul II – Evelina Croitor; Premiul III – Diana Cimpoi; Menţiuni: Adelina Luţac, Diana Bologa, Ana Creangă, Andreea Chitic, Toma Ungureanu, Erica Buliga şi Ştefania Anton. Şi, desigur, al profesorilor îndrumători: Raluca Schipor, Oana Miron, Oana Hrişcă, Iulian Asimionesei, Puşa Pîslaru, prof. Irinel Chişcă, precum şi inspector şcolar Loredana Ceică.

Când larma, voioşia şi aplauzele au atins apogeul, spaţiul a părut să se umple de foşnetul aripilor de porumbei, zeci, dacă nu sute desprinşi de fantezia copiilor de pe afişele lor pentru pace, alcătuind un tablou de ansamblu de o mare frumuseţe. Tablou care însă nu ar fi complet fără zâmbetul Leilor Sucevei: Georgeta Martiniuc, Doina Prosciuc, Cristina David, Manuela David, Corina Stănescu, Dorin Stănescu, Corneliu Orezeanu, Corneliu Airoaei, Angela Andrieş, Nicolai Belioaie, Florin Cerlincă, Titel Cojocariu, Daniela Cojocariu, Elena Crăciunescu, Vasile Crăciunescu, Ovidiu Dumitrescu, Areta Ivaşcu, Radu Pentiuc, Ioan Taşcă, Corneliu Martiniuc.

După cum se ştie, nobilii Lei zâmbesc rar. Aşa că şi acest zâmbet va rămâne în memoria rândurilor noastre pe hârtie, o filă nouă scrisă de Lions Club Suceava în marea carte a faptelor bune la care lucrează de ani de zile cele 45 de mii de cluburi ale Lions Clubs International Association.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI