Clinica ALIAT Suceava:

Rezidenţa – veriga puternică pentru controlul abstinenţelor

Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT) a finalizat proiectul cu finanţare europeană „Întreprinderi sociale pentru servicii integrate în domeniul dependenţelor de substanţe” – Rezident, prin care a fost creată prima reţea de clinici pentru tratamentul integrat al dependenţelor sub umbrela economiei sociale.

Proiectul a oferit exemple de economie socială în cadrul a patru clinici de tratament şi două centre rezidenţiale care oferă servicii integrate de tratament pentru persoanele cu dependenţă de substanţe: o clinică în municipiul Suceava şi un centru rezidenţial în Dorna Arini, o clinică în Constanţa, o clinică în comuna Cristian, judeţul Braşov, o clinică în Bucureşti şi un centru rezidenţial în Ilfov.

Clinica ALIAT Suceava, prin munca de echipă, prin comunicarea directă cu membrii comunităţii, dar mai ales prin comunicarea cu membrii familiei pacienţilor, confirmă nevoia de servicii integrate de tratament în regiunea Nord-Est. Un element inovativ care a contribuit la susţinerea eficientă a planului terapeutic a fost reprezentat de existenţa centrelor rezidenţiale deschise în cadrul reţelei ALIAT.

„Conexiunea cu rezidenţa, planul terapeutic adaptat pentru fiecare client, reprezintă punctul forte al acestei reţele. Oamenii simt că e nevoie, că trebuie să se rupă de ciclul în care trăiesc. Rezidenţa durează între 7 şi 10 zile, cu un număr de maxim 6 persoane. Se lucrează cu o echipă mixtă, rolurile asistentului medical şi al terapeutului sportiv sunt extrem de importante, alături, bineînţeles, de implicarea psihoterapeutului” a mărturisit psihoterapeutul Alina Ciupercovici, coordonator ALIAT Suceava şi reprezentant al Centrului Rezidenţial din Dorna Arini, Suceava.

Cifrele înregistrate la final de proiect sunt satisfăcătoare şi determină echipa ALIAT, pe managerii Clinicilor ALIAT să continue demersurile pentru a ajuta tot mai mulţi dependenţi să aibă parte de tratament specializat.

Componenta socială a stat, de asemenea, la baza atingerii obiectivului proiectului. Astfel, 39 de persoane au fost angajate în cele şase structuri de economie socială, dintre acestea 35 aparţin grupurilor vulnerabile. De asemenea, 169 de persoane care fac parte din grupurile vulnerabile au urmat cursuri de formare profesională – antreprenoriat social, TIC, baby sitter sau îngrijitori vârstnici la domiciliu. (CP)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI