Promoţia 1975 a Liceului „Ştefan cel Mare“

Cu sinceritate, la întâlnirea de după 40 de ani !

¥

¥

Fiecare promoţie de absolvenţi de liceu sau facultate, dacă luăm în calcul doar aceste două etape din parcursul cuiva, are experienţele şi trăirile ei proprii, influenţate de familie, societate şi dascălii din şcoala respectivă, pe care şi le împărtăşesc atunci când se reunesc din 10 în 10 ani sau mai rar. Promoţia 1975 a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, pe vremea aceea liceu, nu face excepţie, sâmbăta trecută o parte din absolvenţii acelui an reunindu-se în aula colegiului, după o pauză de 20 de ani, timp în care nu s-au mai revăzut, laolaltă, din varii motive. Nu au reuşit să vină toţi, s-au întâlnit în aulă doar 63 din cei 167 de elevi care formau, în 1975, cele 5 clase a XII-a, două de umană, trei de reală. Mulţi erau plecaţi în străinătate, la copii sau în concediu, alţii s-au stabilit acolo, unii aveau probleme de sănătate, vreo 12 au plecat la cele veşnice.

Cele mai pline de emoţii au fost clipele revederii, în faţa uşii masive de lemn a colegiului, uşă despre care toate generaţiile dinainte de ’90 îşi amintesc că nu era deschisă elevilor, ci doar cadrelor didactice.

„Se intră pe uşa  din faţă?”, m-a întrebat fratele meu, fost elev al colegiului, promoţia 1975 şi l-am asigurat că da, se intră. Sâmbăta trecută, cei peste 60 de foşti elevi s-au strâns în faţa acelei uşi, încercând, mai întâi, să se recunoască. Organizatorii au fost inspiraţi şi au realizat, pentru fiecare absolvent, un ecuson cu două fotografii: cu chipul de la absolvire şi cu imaginea actuală. „Dă-ţi ochelarii jos”, „în ce clasă erai, nu te recunosc, nu că te-ai schimbat”, „uite, acolo a fost clasa noastră, la etajul II”…

Înainte de a intra în aula colegiului, toată lumea a participat la slujba de comemorare a cadrelor didactice şi elevilor care nu mai sunt printre noi, în capela de la parterul colegiului, pe vremuri, sală de clasă. Apoi, după tipicul tuturor întâlnirilor de revedere, toţi au urcat în aula pe care nu au mai recunoscut-o, fiind complet modernizată.

Printre foştii elevi, s-au aflat doar 7 profesori din cei care i-au învăţat atunci, majoritatea nemaifiind printre noi. Rodica Belţa şi Natalia Ott, profesoare de limba franceză, Eugenia Ciobanu, fostă Oancea, profesor de matematică, Stela Cornilă, dascăl de chimie, Virgina Pavliuc, istorie, Laura Lehaci, socio-umane, profesorul de fizică Costan Costică.

Fostă directoare a colegiului ani la rând, prof. Rodica Alexandru era plecată din localitate, dar a transmis salutări promoţiei.

Cuvântul de bun venit din partea gazdelor a fost rostit de directorul Dan Popescu: „Sunt oarecum vecin cu promoţia dvs., fiindcă aţi avut profesori de la care am învăţat şi noi. Şcoala noastră aţi lăsat-o foarte bine şi ne străduim s-o menţinem aşa”, a spus directorul Popescu, care a prezentat şi câteva dintre rezultatele de excepţie ale colegiului de astăzi.

Rând pe rând, pe ecranul întins pe perete, fosta elevă Elena Burac, acum Elena Ţibu, sufletul organizării, proiecta imaginile foştilor elevi, de pe un laptop: chipul de la absolvire şi cel de azi, dar în cazul celor plecaţi dintre noi, chipul de atunci şi un crin, alături.

„Şi noi resimţim aceleaşi emoţii ca şi voi, e o sărbătoare şi pentru noi” 

f

f

Catalogul de la a XII-a A a fost strigat de prof. Rodica Belţa: „Aveam 26 de ani când am intrat în clasele voastre, aţi fost a treia generaţie pentru mine. Şi noi resimţim aceleaşi emoţii ca şi voi, e o sărbătoare şi pentru noi. Este ca o revenire acasă, la liceul nostru orice întoarcere e o revenire acasă care ne dă putere şi stabilitatea de care avem nevoie. Aţi fost copii serioşi şi studioşi, cu simţul umorului, aţi avut diriginţi şi profesori severi, care s-au impus, dar am avut norocul de a lucra cu elevi foarte bine educaţi. Era greu să predai la Liceul «Ştefan cel Mare», dar am fost nişte norocoşi fiindcă voi ne-aţi păstrat sufletul viu.

Meritaţi să vă bucuraţi din plin de realizările voastre, aţi trăit nişte vremuri grele, dar v-aţi păstrat candoarea, n-aţi rămas nişte oameni frustraţi”, le-a spus prof. Belţa foştilor săi elevi.

Unul câte unul foştii elevi s-au ridicat să vorbească, poate cu aceeaşi emoţie ca altădată, pe-atunci fiind teama firească a elevului scos la lecţie, astăzi – starea specială a momentului festiv. Şi-au amintit de fazele hazlii din timpul liceului, au vorbit despre realizările sau eşecuri personale, despre  familiile lor, de copii şi nepoţi: „Am atins tot ce mi-am dorit, visele mi s-au împlinit, acum sunt bunică, cea mai mare realizare a mea”; „sunt mulţumit de tot ce am făcut, sunt mulţumit de viaţa mea”; „nimic din ce e omenesc nu mi-a fost străin”; „acum 2 ani mi-am luat maşină şi nevastă”; „dacă te simţi realizat şi împlinit înseamnă că ai terminat-o!”. Absolvenţii n-au uitat să amintească de profesorii care le-au influenţat, într-un fel sau altul, existenţa. Astăzi profesoara de limba română, Rita Cântiuc şi-a adus aminte că, la ora de franceză a prof. Belţa, elevă în prima bancă fiind, a fost dată afară din clasă fiindcă i-a suflat colegului Vasile Boghean, scos la tablă, după ce profesoara a avertizat-o, de câteva ori „Rita, nu şopti”. „Poate că singurul cuvânt care îmi marchează discursul e un sentiment fundamental al fiecăruia: recunoştinţă, ca stare de bine şi sănătate a sufletului, toată recunoştinţa profesorilor”, a spus Rita Cântiuc.

„Nu am studii superioare, dar am urmat Liceul «Ştefan cel Mare»”…

…a spus o absolventă. Sunt cuvinte care deschid uşi şi astăzi. La „Ştefan” notele mari se dădeau mai greu, dar un 6 luat la profesorul de matematică Nicolae Lungu – trecut de mult timp în lumea de dincolo – însemna 9 sau 10 mai târziu, la admiterea în facultate. De altfel, profesorul Lungu, renumit pentru severitatea sa, a fost des pomenit, de bine şi… de mai rău!, pe parcursul întrevederii. Era însă şi foarte corect, a spus un alt absolvent, care a povestit că profesorul voia să lase corigenţi doi colegi, dar nu reuşea fiindcă ei dădeau teze foarte bune! Cornelia Cuciureanu şi-a amintit, de pildă, că la admiterea la Facultatea de Chimie Industrială, de la Iaşi, la ieşirea din examen l-a găsit pe profesorul Lungu, care venise să vadă cum a rezolvat subiectul la matematică… „Chiar dacă a fost un profesor sever, nu i-am purtat ranchiună”, a spus Denisa Chiţescu.

Prof. Virginia Pavliuc a citit catalogul celeilalte clase de umană: „Mă bucur că ne revedem după 40 de ani, pe foarte puţini îi mai ţin minte. Mă bucur enorm să-mi revăd foştii  elevi, mai ales că mă aflu la apusul vieţii şi nu se ştie de azi pe mâine…”

În discursul fiecărui absolvent nu au lipsit gânduri pioase transmise profesorilor care nu mai sunt, cuvintele de recunoştinţă adresate tuturor cadrelor didactice care au predat şi format atâtea promoţii de absolvenţi. „Consider o sărbătoare această întâlnire şi pot să mă mândresc că am fost elevă a acestui liceu, cu adevăraţi dascăli”, a spus fosta elevă Constanţa Bosânceanu.

„Vă mulţumesc dnelor şi domnilor profesori pentru că aţi fost pentru noi modele” – Anca Mioara Boureanu. Unii au avut-o drept model pe distinsa profesoara de biologie Virginia Racocea, alţii pe prof. Stela Cornilă, căreia Daniela Uriciuc îi datorează nota 10 la chimie, luată la admiterea la facultate, „numai cu ce am învăţat la clasă”. Carmen Pasca a numit-o drept model pe profesoara Laura Lehaci, pentru ea şi fiica ei, care a urmat acelaşi colegiu.

Liliana Zburlea a stârnit ropote de aplauze cu discursul ei spontan, plin de haz. Ea a spus că lucrează la DSP, dar „demult a dispărut obiectul muncii mele”, a mărturisit că nu a avut o căsnicie lină, aşa cum a spus o altă colegă, a mulţumit din suflet colegilor de la care a copiat şi a adresat un cald mulţumesc profesorilor, din partea tuturor generaţiilor, „pentru că ne-aţi făcut oameni”. Vorbele pline de umor au impresionat-o pe prof. Ciobanu: „am nevoie de umorul tău, atât mi-a mai rămas, dă-mi adresa ta”.

Pentru profesorul Costan promoţia 1975 a fost prima generaţie din cariera didactică. De altfel, o fostă elevă şi-a amintit şi primele sale cuvinte spuse când a intrat în clasă, devenite celebre, ulterior: „Mă numesc Costan Costică şi vom da o lucrărică”. „Atunci, am luat cele două clase de umană, A şi B, şi îmi place să cred că, din acel moment au reuşit cei mai mulţi la medicină datorită fizicii pe care o predam, iar directoarea Alexandru mi-a dat, ulterior, clase mai bune, de atunci”.

La astfel de revederi se aleg cele mai frumoase cuvinte care să reprezinte simţămintele absolvenţilor. Dan Prelipceanu, pentru colegi „Pelicanu”, a spus că primul cuvânt la ordinea zilei ar fi „bucuria” de „a fi teleportaţi în vremurile în care eram superbi, în perioada cea mai frumoasă”. Al doilea – emoţia reîntâlnirii, apoi „recunoştinţa pentru profesori şi pentru locul acesta care înseamnă mult pentru toţi”, iar ultimul – „datoria” de a te întoarce. „Nu poţi să nu te întorci şi să te priveşti, dar îţi trebuie curaj pentru asta, iar toţi care sunt azi aici sunt împăcaţi cu parcursul existenţei lor”, a spus „Pelicanu”.

Eu aş spune că „sinceritate” a fost un alt cuvânt care a marcat evenimentul, prezent în discursurile spuse fără ocolirea adevărului, fără falsă modestie, fără ipocrizie.

Eu m-am simţit, la acea reuniune, ca şi cum aş fi fost printre colegii mei, din promoţia 1972 a aceluiaşi liceu, dacă s-ar fi organizat întâlnirea noastră de după 40 de ani. Absolvenţii promoţiei 1975 şi-au promis că se vor revedea, de-acum, în fiecare an, în prima sâmbătă din septembrie. Aşa să fie!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: