Rotary aduce şi în acest an „Simfonii de Toamnă” la Suceava

„Simfoniile de toamnă” - a III-a ediție - august 2014

„Simfoniile de toamnă” – a III-a ediție – august 2014

În anul 2012, din dorinţa Clubului Rotary Suceava Bucovina de a dărui sucevenilor un concert de muzică de calitate în aer liber, s­a născut un eveniment care sperăm că între timp a devenit emblematic pentru Suceava: „Simfonii de Toamnă”, se arată într-un comunicat al Rotary.

La prima ediţie, Filarmonica din Botoşani a evoluat în faţa a peste 3.000 spectatori, pe o scenă amplasată între Palatul Administrativ şi Biserica Catolică, iar în anul 2013, la ediţia a doua, în faţa a peste 3.500 spectatori, ne-au încântat Opera Naţională din Iaşi şi 5 solişti de excepţie, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, coordonaţi de managerul Operei, Beatrice Rancea, se mai arată în comunicatul semnat de preşedintele din acest an al Rotary Club Suceava Bucovina, Ionuţ Vasilaş, şi Dan Cuşnir, coordonatorul comitetului de organizare.

Totodată, se menţionează că ediţia a treia, în anul 2014, a venit cu noi surprize. În faţa a peste 4.000 de spectatori, trompetistul Mirel Manea a creat, alături de Filarmonica din Botoşani, o nouă seară magică.

„Focurile de artificii cu care ne obişnuisem de la ediţiile anterioare, au fost completate de un excepţional spectacol de lasere pe fond muzical. De asemenea, începând cu anul 2014, încercăm să promovăm şi talentele locale, tinerii artişti de la Şcoala de Arte „Ciprian Porumbescu”, fiind sprijiniţi şi încurajaţi să încânte cetăţenii care se plimbă prin Parcul Central”, se mai arată în comunicat.

Sloganul Rotary International pentru anul 2015/2016 este „Be a gift to the world”.

„Clubul Rotary Suceava încearcă să dăruiască evenimente şi momente memorabile sucevenilor şi să fie perceput ca un dar de către comunitatea locală. Sperăm că şi în acest an, 2015, să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor sucevenilor”, precizează Rotary Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI