De ceva vreme, în spaţiul public se discută despre politică în termeni radicali: actuala clasă politică s-a compromis definitiv, pierzându-şi cu totul încrederea cetăţenilor, nu se mai ocupă de buna guvernare, ci doar de interese proprii din care nu lipsesc pofta de înavuţire şi combinaţiile politicianiste, în dispreţ total faţă de votul cetăţenesc, aşa că de la primul om în stat până la ultimul s-a impus concluzia: clasa politică trebuie schimbată. E oare posibil?
Pe deasupra, elitele intelectuale vehiculează, deocamdată cam cu jumătate de gură, ideea unui nou contract social, deşi nimeni nu a reuşit să articuleze o frază măcar despre actualul contract social. Care contract social? Dumneavoastră aţi auzit să se fi încheiat vreodată aşa ceva între „clasa politică” şi cetăţeni? Atenţie! În termeni generalişti cuvântul „cetăţeni” desemnează întreaga populaţie a României.
Şi apoi ce este contractul social? Dicţionarele îl definesc ca „acord iniţial stabilit în mod raţional de către oameni, în perioada trecerii de la starea naturală la cea civilă, când ei erau liberi şi egali, prin care renunţă la o parte din drepturile lor individuale în favoarea unei instanţe supraindividuale, cum ar fi statul sau societatea, cu scopul de a primi de la această instanţă garanţia exercitării tuturor drepturilor individuale”. Am înţeles: nemulţumirile vin din imposibilitatea „exercitării tuturor drepturilor individuale”.
Adevărat este că, de la Hobbes, Locke şi Rousseau încoace, s-au schimbat multe, însă contracte propriu-zise între guvernanţi şi guvernaţi nu s-au semnat. În schimb, locul acestora a fost luat de programul de guvernare al Executivului aprobat de Parlament şi al executivelor locale, votate de consilieri, programe care devin lege imediat după vot. Să le mai adăugăm programele şi proiectele cu care partidele au câştigat alegerile.
Din păcate, dacă am lua de bune numai programele de guvernare din ’89 încoace, România ar trebui să se afle demult înaintea tuturor statelor dezvoltate ale lumii. De ce nu este? Fiindcă respectivele programe au fost utopice, rămânând doar pe hârtie cu tot cu semnăturile parlamentarilor. Aţi auzit dumneavoastră să răspundă cineva? Este lipsă crasă de responsabilitate sau e una dintre cele mai grave vinovăţii?
După logica de mai sus, cetăţenii au dreptul să le ceară socoteală politicienilor şi să dorească schimbarea clasei politice. Ce înseamnă clasa politică? O bună parte a României: preşedinte, prim-ministru, miniştri secretari de stat şi alţi funcţionari guvernamentali, parlamentari, primari, consilieri locali şi membri de partid. Ei conduc ţara. Îşi imaginează cineva că poate fi schimbată o bună parte din populaţie? Căci, dacă ne luăm după declaraţiile tuturor liderilor, nu e exclus ca numărul membrilor de partid să treacă de 20 de milioane. Aşadar schimbarea peste noapte, peste o lună, peste un an… a clasei politice e exclusă.
Asta nu înseamnă că schimbarea nu e posibilă, dar e nevoie de timp şi de aplicarea unui principiu selectiv, pe baza meritului personal sau de grup, a competenţelor probate, nu prin diplome cumpărate, şi a înălţimii moral-intelectuale. Cu siguranţă, din actuala „clasă politică” putem alege câteva modele naţionale şi locale în jurul cărora să se construiască altfel de politică.
Cine face selecţia? Fiindcă după atâtea eşecuri descurajante nu mai avem încredere în evaluatorii de până acum, adică liderii de partid care i-au scos în faţă inclusiv pe cei ce-i vedem dând cu subsemnatul la DNA. Dacă-i privim cu atenţie, descoperim şi hiba: lipsa democraţiei interne de partid şi a proiectelor realiste, lipsa lucrului în echipă au permis atâtor neaveniţi să ajungă în frunte. Fără variante, prin manipulări de tot soiul, le-am dat votul. Iar situaţia s-ar putea drege printr-o altă lege electorală. Una corectă, chiar drastică, fără ascunzişuri.
Dar un nou contract social, adică un nou program guvernamental, şi reevaluarea proiectelor de partid sunt posibile. Mă tem, însă, să nu fie la fel de inutile ca şi celelalte, de moment ce n-au fost respectate. Poate că mai întâi ar trebui traşi la răspundere foştii diriguitori.
Comentarii