A plecat prea repede…

A trecut o lună şi două zile de când Alexandra-Mădălina Tihan nu mai este printre noi. Deja ne este dor de ea, de privirea ei blândă şi de surâsul ei gingaş. A plecat prea devreme la ceruri. La numai 21 de ani, vârstă la care alţi tineri îşi fac planuri, vise…

Parcă s-a grăbit să facă tot ceea ce poate face un alt om, într-o viaţă. I-a plăcut să înveţe cât mai mult şi mai bine, a fost olimpică la limba şi literatura română, dar i-au plăcut şi limbile străine, care au ajutat-o să aplice la o facultate din Anglia.

A fost elevă a Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni, apoi a ales să facă liceul la Suceava, la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, pentru ca în urmă cu doi ani să plece să studieze în Anglia. A fost pasionată de literatură, de poezie mai ales, pasiuni care au ajutat-o să scoată o carte, pe vremea când era elevă de gimnaziu. La doar 14 ani, Mădălina oferea cititorilor un volum de poezii intitulat „Frunze de albastru”, iar una din poezii se numea „Cred în copilărie”. Şi a crezut până în ultima clipă, pentru că adolescenţa a fost o etapă prea scurtă din viaţa ei. A fost adepta activităţilor de voluntariat şi a proiectelor. A fost membră a redacţiei revistei „Dumbrava minunată”, editată de Clubul Copiilor Fălticeni, apoi, liceană fiind, a continuat să meargă la Palatul Copiilor, la cercul Redacţie presă radio Tv, acolo formându-se ca reporter. A fost timp de patru ani prezentatoarea emisiunii Clubul Copiilor, difuzată săptămânal de postul local de televiziune Intermedia TV Suceava. Era spontană, interesată să facă emisiuni atractive, într-un cuvânt i-a plăcut rolul…

Deşi a plecat în Anglia la studii, atunci când a revenit în ţară a dorit să repete experienţa şi a mai realizat câteva emisiuni. Asta până când boala cumplită de care a suferit nu i-a mai permis.

Ne-am întâlnit ultima dată la Palatul Copiilor, am povestit şi părea foarte optimistă să lupte până la capăt. Deodată însă, totul s-a sfârşit. Proiectele, visele…

Am petrecut-o pe ultimul drum şi am rămas cu imaginea ei adânc întipărită pe retină. A lăsat îndurerată familia, prietenii şi pe toţi cei care au cunoscut-o. Dar am să mă opresc aici, pentru că Alexandrei nu-i plăceau momentele care produceau tristeţe. Însă dispariţia ei ne-a lăsat pe toţi trişti…

A fost o fiinţă gata să facă orice pentru a-i ajuta pe cei din jur, însă pe ea nu s-a putut ajuta.

O vom păstra mereu în suflet…