La invitaţia familiei Vasile Popiuc, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului (Constanţei), a săvârşit pe 28 martie Sfânta liturghie, la Biserica cu hramul Sf. Proroc Ilie Tesviteanul din Izvoarele Sucevei şi slujba de parastas la 40 de zile pentru răposatul Petru Popiuc (tatăl lui Vasile Popiuc), împreună cu un sobor de preoţi: protopopul Aurel Goraş, parohul nostru Valentin Ardelean, protosinghelul Zosima şi preotul Gheorghe de la Schitul din Moldova Suliţa, pr. Alexandru Horga (Breaza de Sus), pr. Dorin Dominte (Breaza centru), pr. Ştefan Corlatan (Moldova Suliţa), pr. Bogdan Dumitriu (Brodina de Sus), pr. Tiberiu Mechno – Izvoarele Sucevei 2. La Sf. Liturghie au mai participat şi doi diaconi, precum şi o parte din corala “Armonia” din Constanţa, care l-a însoţit pe arhiepiscopul Teodosie. Menţionăm că ÎPS Teodosie a primit acceptul şi binecuvântarea arhiepiscopului Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor de a sluji în eparhia sa.
Arhiepiscopul l-a cunoscut şi apreciat pe fiul răposatului –Vasile Popiuc, datorita vieţii creştineşti şi duhovniceşti curate a sale şi a familiei sale cu cinci copii pe care o are, dar şi datorită faptului că a fost studentul Înalt Preasfinţiei Sale la Facultatea de Teologie din Constanţa, păstrând cu dumnealui o frumoasă legătură duhovnicească. Deşi arhiepiscopul Teodosie a venit pe tărâmul nostru magic prin frumuseţea naturii pentru a fi alături de familia Popiuc îndoliată, el a bucurat nespus sufletele creştinilor de la noi şi din comunele învecinate.
Au fost momente pe care nu le vom uita niciodată!
Arhiepiscopul Tomisului a fost întâmpinat cu onor de către Poliţia locală, de tinerii călăreţi, în straie populare, pe renumiţii cai huţuli, de primarul Mihail Mechno şi creştinii îmbrăcaţi în haine tradiţionale.


























Comentarii