> Opt din zece români nu ştiu cum să reacţioneze în cazul unui seism > Majoritatea ar putea lua decizii care li s-ar putea dovedi fatale sau ar încetini intervenţia salvatorilor > Cunoaşterea măsurilor de siguranţă în ceea ce priveşte sursele de gaze naturale şi electricitate este esenţială în timpul şi după producerea unui seism
Potrivit unui studiu realizat la nivel naţional în rândul populaţiei adulte din România, 80% dintre români nu ştiu cum să reacţioneze în cazul unui seism, iar cei mai mulţi dintre ei ar putea lua decizii care li s-ar putea dovedi fatale sau ar îngreuna intervenţia salvatorilor. Tocmai de aceea, pe parcursul primei luni a acestui an, a fost demarată campania de informare „Nu tremur la cutremur”, prin care se încearcă aducerea la cunoştinţa cetăţenilor a măsurilor ce trebuie luate şi a comportamentului ce trebuie adoptat în cazul producerii unui seism. E.ON România s-a alăturat campaniei Ministerului Afacerilor Interne, derulată prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), deoarece „în România au loc zilnic cutremure de mică intensitate şi este foarte important să cunoaştem principalele modalităţi prin care putem să ne protejăm, atât pe noi înşine, cât şi familiile noastre sau colegii de serviciu pe durata producerii unui cutremur, precum şi ceea ce trebuie să facem imediat după producerea seismului”, după cum a declarat Frank Hajdinjak, director general al E.ON România. Pe lângă materialele informative care au fost şi vor mai fi distribuite stradal, în cadrul campaniei vor avea loc şi exerciţii de simulare a producerii unor situaţii de urgenţă în cadrul cărora cetăţenii vor fi învăţaţi cum să se comporte în cazul producerii unor astfel de evenimente nedorite.
„Conştientizarea populaţiei cu privire la comportamentul care trebuie adoptat în cazul unui cutremur este unul dintre principalele obiective instituţionale ale IGSU, care poate fi însă cel mai bine realizat cu sprijinul tuturor componentelor societăţii civile” a declarat şi col. Nicolae Cornea, şeful IGSU, subliniind că, pe lângă măsurile necesare pregătirii şi amenajării locuinţei în eventualitatea unui seism, respectiv cele legate de comportamentul ce trebuie adoptat înaintea, în timpul şi după producerea cutremurului, foarte importantă este şi cunoaşterea şi însuşirea măsurilor de siguranţă în ceea ce priveşte sursele de gaze naturale şi electricitate. Astfel, printre acţiunile pe care trebuie să le întreprindem după producerea seismului se numără întreruperea alimentării cu gaze naturale şi cu energie electrică; nu aprindem lumina şi nu folosim focul deschis – conductele stradale şi instalaţiile interioare de gaze naturale din clădiri pot fi avariate (rupte, fisurate, distruse) şi pot genera scăpări masive de gaze urmate de incendii sau explozii; verificăm starea instalaţiei de gaz doar cu spumă de apă şi săpun, de îndată ce este posibil. În cazul în care se constată scăpări de gaze, închidem robinetul de alimentare cu gaze, deschidem fereastra şi chemăm echipa de intervenţie a distribuitorului de gaze naturale; nu ne apropiem la o distanţă mai mică de 20 metri de liniile electrice căzute sau suspendate deasupra solului şi nu permitem altor persoane să se apropie; stăm departe de orice obiect care ar putea atinge cablurile: un gard, un copac, o clădire, o maşină; atunci când cablurile electrice aeriene ating autovehiculul în care, eventual ne aflăm, rămânem în interiorul acestuia, anunţăm serviciile de urgenţă şi aşteptăm sosirea echipajelor de intervenţie; în plus, nu încercăm să reparăm singuri defecţiunile produse la instalaţii electrice sau de gaze naturale. Reparaţiile se fac doar de specialişti autorizaţi.


























Comentarii