Flash…

După ani şi ani de interimate, guvernanţii au considerat, mai ales că-i an preelectoral, să organizeze concursuri pentru posturile de conducere de la inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic. De ce de-abia acum? Fiindcă, bănuieşte drăcuşorul din mine, ăia susţinuţi până în prezent „în interesul învăţământului” n-au dat bine la ultimele alegeri. Nu din cauză că nu i-ar fi îndemnat pe directori, iar aceştia, la rândul lor, pe profesori să sfătuiască elevii, care şi ei, la rândul lor, să-i convingă pe părinţi unde să pună ştampila la votare. Ci pentru că n-au luat în calcul generaţiile proaspete. Că din 2009, an după care s-au orientat cei de la putere din punct de vedere statistic, au mai apărut vreo patru generaţii cu drept de vot, iar dintre susţinătorii lor au mai dat ortu’ popii. Iar cei tineri au avut tot timpul păreri contrare ălora care au dorit să le impună aproape cu forţa anumite direcţii de urmat. Revenind la subiect, să vedem ce-o ieşi după concursurile anunţate la inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic din luna martie; iar eu îmi doresc ca şi funcţia de ministru al educaţiei să fie ocupată tot prin concurs.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI