Problemele apărute la AJF Suceava în legătură cu Comisia Judeţeană de Arbitri au fost rezolvate amiabil

Ultima întrunire a Comitetului Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava a încercat, şi în final se pare că a reuşit, să rezolve „dilema” legată de modul de delegare al observatorilor, problemă care a dus la demisia membrilor Comisiei Judeţene de Arbitri.

Noua organigramă a Comisiei Judeţene de Arbitri prevede că delegarea observatorilor va fi făcută de arbitrul Ionuţ Ignat. Tânărul şi talentatul arbitru sucevean va prelua responsabilitatea după operaţia de la genunchi, până atunci delegările urmând a fi realizate de grupul de observatori.

O altă comisie formată din Dumitru Antoniu – preşedinte, Vasile Tacu şi Marius Şuhan – membri, va avea în atribuţie delegarea şi analiza activităţii arbitrilor la nivel judeţean. Supervizarea compartimentului tehnic, care se va ocupa cu organizarea de cursuri şi examinarea arbitrilor, va cădea în sarcina preşedintelui CJA, Sebastian Gheorghe. Comisia de Disciplină a AJF Suceava va avea următoarea componenţă: Vasile Tacu – preşedinte, Gheorghiţă Ignătescu, Marius Şuhan şi Vasile Păduraru – membri.

„Faptul că am reuşit să ajungem la un consens este un lucru pozitiv. Sper ca toţi cei care au fost numiţi în funcţii să-şi facă treaba cât mai corect pentru a nu mai exista probleme pe viitor” a declarat preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Ciprian Anton.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI