Ion Popescu – decorat cu cea mai mare distincţie a Consiliului Europei

În baza propunerii Preşedintei AP CE, Anne Brasseur, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei l-a decorat pe Dr. Ion Popescu cu medalia „Pro Merito” şi Titlul „Honorariat” al Consiliului Europei, cu un permis permanent, pe viaţă, de „Asociat de Onoare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei”.

ion-popescuCeremonia de înmânare a înaltelor distincţii a avut loc la Strasbourg, în faţa celor mai distinşi membri ai APCE. În discursul de mulţumire, dl Dr. Ion Popescu, Preşedintele Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, a menţionat că această înaltă distincţie este o mare onoare personală, însă ea „îmi aparţine nu numai mie, dar şi tuturor alegătorilor mei!”. Fiind decorat cu Diploma de onoare a Consiliului Europei pentru aportul deosebit în promovarea cauzei europene, dl Dr. Ion Popescu a fost învrednicit şi cu titlul „Honorariat al CE”, titlu care devine un permis permanent de intrare în toate clădirile CE şi conferindu-i dreptul de a asista la şedinţele tuturor organelor Consiliului Europei. Acest titlu, alături de Medalia nominală „Pro Merito”, este o dovadă de recunoştinţă a activităţii sale de 16 ani în APCE, inclusiv a 8 ani în calitate de Preşedinte al Delegaţiei Permanente a Ucrainei în acest for internaţional şi alegerea domniei sale de patru ori în calitatea de Vicepreşedinte al AP a Consiliului Europei, precum şi o recunoştinţă pentru eforturile depuse permanent ca luptător pentru pace, drepturilor omului şi ale minorităţilor naţionale din Europa.

Secretariatul executiv al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” se alătura felicitărilor sosite din diferite colţuri ale lumii şi vă transmite, domnule Preşedinte: „La Mai Mult şi la Mai Mare!, pentru că cu Adevărat Aţi Meritat!”. (AURICA BOJESCU, secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, în numele membrilor colectivi ai UI CRU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: