Joi, 1 ianuarie a.c., zi când Biserica Ortodoxă prăznuieşte „Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului” împreună cu „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei”, după Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, oficiată la Sfânta Mănăstire Putna, s-a desfăşurat, în curtea sfântului locaş ştefanian, un concert de colinde bisericeşti tradiţionale susţinut de coralele ASCOR din Suceava, Iaşi, Constanţa, Cluj, Bacău şi Sibiu.
Stăreţia Putnei, prin arhimandritul Melchisedec Velnic, le-a înmânat celor prezenţi pliante descriptive ale Mănăstirii Putna şi a transmis îndemnul de a nu-şi uita înaintaşii, mai ales pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, care a apărat credinţa cea strămoşească.

























Comentarii