Marţi, poliţiştii Serviciului arme, explozivi, substanţe periculoase din cadrul IPJ Suceava au efectuat un control la un spaţiu de depozitare avizat de ITM Suceava numai pentru articole pirotehnice de categoria I, situat pe strada Traian Vuia din municipiul Suceava şi care aparţine unei societăţi comerciale din comuna Dumbrăveni. Din datele obţinute de la IPJ, aflăm că, în urma acţiunii, au fost identificate nu mai puţin de 102 baterii şi seturi rachete din categoriile II şi III şi 3.170 de bucăţi petarde de categoriile II şi III, deţinute contrar prevederilor legale. Conform sursei citate, întreaga marfă a fost indisponibilizată (deoarece spaţiul de depozitare este autorizat numai pentru deţinerea articolelor pirotehnice din categoria I), valoarea totală a acesteia fiind de aproape 6.000 de lei. Cercetările efectuate ulterior au stabilit că societatea s-a aprovizionat de la o firmă din Timişoara, constatându-se însă numeroase diferenţe între stocul scriptic şi faptic; administratorul societăţii, un bărbat de 39 ani, din Dumbrăveni, a declarat că a vândut petarde unor persoane fizice, contrar dispoziţiilor legale, iar o parte le-a folosit personal, în scop de divertisment.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural. Totodată, poliţiştii reamintesc că „persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice, precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă şi de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea”.























Comentarii