POEŢI DIN NORDUL BUCOVINEI de MARIA TOACĂ, Cernăuţi

Buchet tomnatic cu flori de primăvară

653-carte-mintencu-nicolaeAr fi nefiresc ca un om înzestrat cu o voce atât de melodioasă cum este Nicolae Mintencu să nu sufere şi de patima scrisului. Cel care cântă atât de duios dorurile unei lumi, nu poate să nu-şi plăsmuiască în cadenţe armonioase şi propriile sentimente. Mai ales că Nicolae Mintencu nu este doar un rapsod numele căruia a depăşit demult hotarele baştinei, ale Volocii natale, ci şi un profesor de limba română de valoare, care s-a învrednicit de titlul de Învăţător emerit al Ucrainei, a educat câteva generaţii de tineri pasionaţi de arta scrisului. Debutând în 2003 cu placheta „Doina mea în codru-i scrisă”, profesorul şi rapsodul şi-a menţinut vie prezenţa în presă şi pe ogorul editorial cu versuri lirice inspirate din imensa bogăţie folclorică a meleagului natal.

După „Curge timpul” (2004), „În viaţă sunt un pelerin” (2010), „Duminicile sufletului meu” (2012) talentatul profesor vine cu un buchet de versuri „Din pridvorul toamnei”, titlul sugerând aluziv că şi autorul se regăseşte într-un popas tomnatic, de unde-şi întoarce nostalgic privirile şi visele înspre primăvara vieţii. Citind postfaţa la respectiva plachetă, mi se pare că ar fi de prisos să mai adaug ceva la cele consemnate de scriitorul Dumitru Covalciuc. Referindu-se la creaţia poetică a lui Nicolae Mintencu, şi în special la „Din pridvorul toamnei”, postfaţatorul consemnează: „…şi-a renovat capacităţile creatoare, dându-le o altă dimensiune, dimensiunea unei prospeţimi imagistice neîndoielnice în planul receptării artistice, fapt ce va trezi la cititori sentimentul înminunării şi curiozitatea de a pătrunde în universul poetic al bardului de la Voloca. Fără îndoială, din gândurile şi simţămintele enunţate din acest pridvor al întomnurării adie vântuleţul zbuciumului lăuntric şi al neliniştii poetului că toamna se adânceşte, că brumele muşcă fără cruţare farmecul şi înflăcărarea primelor iubiri…”.

Într-adevăr, inima-i doineşte mai cu jale şi cad brume de gheaţă peste florile cu rod poetic din mărturisirile elegiace: „Sunt un fir de iarbă uscată/ La suflarea nemilosului Brumar;/ Sunt o frunză galbenă, aruncată/ Din coroana unui viguros stejar”. Dar în pofida semnelor de întrebare şi celor de plecare: „Ca aroma primăverii/ Dragostea pluteşte lin,/ Iar în faptul înserării/ Ea se culcă-n flori de crin”. Chiar şi în pridvorul toamnei, „cu regrete după fugara tinereţe”, bardul, care nu-şi uită cântecele ce „fac nopţile mai lungi şi iubirile mai dulci”, găseşte un loc pentru primăvară.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI