Pentru candidatul Victor Ponta, Transilvania a constituit o miză electorală uriaşă, fiind locul în care a câştigat cele mai puţine voturi în turul I. De aceea toată suflarea PSD s-a concentrat pe convingerea ardelenilor să vină la urne de partea sa în al II-lea tur de scrutin, aşa explicându-se transformarea Ţării Ardealului în câmp de confruntare politică.
Dragoste de ţară sau interes electoral
În opinia mea, preocuparea pentru Transilvania a fost doar vector electoral pentru motivarea propriilor susţinători. Nu-mi pot închipui că după alegeri guvernanţii se vor concentra asupra acestei provincii mai mult decât asupra celorlalte. De altfel, uitându-mă cu atenţie la alţi vectori de campanie ai PSD, am observat caracterul pur formal al celor mai mulţi. Au fost vectori de imagine, ca „Ponta unificatorul”, „Salvatorul României”, „Ponta tânărul capabil”, portdrapelul a 7,4 milioane de voturi anti-băsescu de la referendumul din 2012…, fără relevanţă în planul programatic. Dar trebuitori pentru atragerea voturilor.
Şi atunci îmi pun întrebarea: de ce a stârnit un asemenea val de indignare, şi de o parte, şi de alta, acuzaţia străvezie la adresa lui Klaus Iohannis pe motiv că „vinde” Transilvania străinătăţii sau că sub Klaus Iohannis Transilvania va deveni secesionistă, îndepărtându-se de România? Trăim totuşi în Uniunea Europeană şi avem cei mai puternici aliaţi din istoria noastră, iar Transilvania s-a unit cu ţara de bună voie prin voinţa majorităţii cetăţenilor ei, inclusiv maghiari şi germani. Plus recunoaşterea internaţională aproape unanimă.
Naţional-comunismul redivivus
Privind în oglindă, un lucru asemănător i se atribuise şi lui Victor Ponta, aşa cum li s-a atribuit la vremea lor şi lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, şi anume că sunt gata să „vândă” România ruşilor (lui Putin). S-au mai auzit altădată voci că şi alte provincii istorice puteau fi vândute de oarecine. Ce înseamnă „a vinde” în acest context?
Nu cred că s-au gândit colportorii acestor zvonuri că vreunul dintre politicienii de mai sus e proprietar de ţară sau de provincie istorică şi poate să dispună de ele după propria voinţă. Mai degrabă este vorba de o bătălie politică de sumă nulă, aşa cum se întâmplă adesea la noi în campanii electorale. De altfel nimeni nu a adus dovezi că vreun politician ar abandona, ar trăda în favoarea cuiva, ar face înţelegeri secrete şi trocuri cu duşmanii României ori cu marile puteri. Fiind acuzaţii de înaltă trădare, ele cad în sarcina Preşedinţiei, a Parlamentului, a CSAT, SRI şi SIE, constituind cele mai grave fapte penale. Cum de nu s-a sesizat nimeni decât în campania electorală?
Spaime vechi…
Ideea de a ceda sau de „a vinde” teritorii este una din spaimele naţionale, vechi de secole. Apariţia ei a fost determinată de lungul şir de nenorociri ale unei ţări aflate la răscrucea intereselor celor trei mari imperii: habsburgic, otoman şi rusesc, ultimul, încă în viaţă. Iar consecinţele au fost dezastruoase: războaie, milioane de victime şi sărăcie perpetuă.
Situaţia Transilvaniei a fost speculată intens de istorici români şi străini, dar mai cu seamă după apariţia cărţii lui Samuel Huntington, Ciocnirea Civilizaţiilor şi Refacerea Ordinii Mondiale, 1993, fiindcă e o regiune europeană de religie catolic-protestantă şi ortodoxă (Cf. recensămintele anterioare marii uniri), astăzi făcând parte din România majoritar ortodoxă. De aceea a devenit subiect de analize geopolitice, unele corecte, altele manipulatorii.
Ce e de făcut?
Aş mai adăuga că Guvernul în frunte cu Victor Ponta a jurat cu mâna pe Constituţie şi pe Sfânta Scriptură să apere România, „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, aşa cum statuează art. 1 din Legea Fundamentală. Or tocmai unii membri ai Executivului, inclusiv Victor Ponta, şi ai majorităţii de guvernământ vorbesc cu o uşurinţă înspăimântătoare de pierderea Transilvaniei, de renunţarea la suveranitate şi independenţă, secesiune şi pierdere de teritorii.
Iată de ce orice discuţie despre Transilvania încă trezeşte temeri vechi, iar PSD s-a gândit să le speculeze electoral în beneficiu propriu. Numai că reaprinderea disputelor naţionaliste poate avea efecte perverse: sper că cei mai mulţi alegători de azi au depăşit faza când zvonurile alarmiste îi mânau spre urne, iar încercarea de a-i păcăli ar putea fi fatală.
Comentarii