Ultima campanie electorală ar fi trebuit, după mine, să fie un moment de referinţă la încheierea unui sfert de veac de democraţie postdecembristă, un fel de checks and balances (ad litteram: verificări şi bilanţuri). Şi asta deoarece poporul suveran trebuie să afle starea economică şi socială a naţiunii, măsura în care puterile politice de până acum şi-au făcut datoria, ca să se asigure dacă nu cumva puterea politică s-a concentrat în mâinile unui singur individ ori a unui grup cu alte interese decât cele comune.
Cel puţin, aşa se petrec lucrurile în democraţiile respectabile ale Occidentului şi nu sunt singurul care o spune. Ba chiar consider că întreaga societate românească aştepta aceste alegeri în speranţa că situaţia s-ar putea schimba în bine. În plus, privind cu jind la valorile democraţiei vestice şi la nivelul lor de bunăstare şi civilizaţie, ne-am dori ca tranziţia să se facă mai repede. Au trecut totuşi 25 ani…
O schimbare mereu amânată
Că una am sperat noi şi alta a fost în realitate această campanie e evident. Iată principalele 7 păcate:
- Proastă organizare, amatorism şi improvizaţie, lipsă de viziune, clasă politică ruptă de popor. Nu sunt o noutate, numai că în 2014 greşelile au fost mai vizibile ca oricând: listele electorale, deşi puternic contestate în 2012, au rămas aceleaşi. E de râs, dacă n-ar fi de plâns: la o populaţie de 19.473.488 locuitori, avem 18.284.326 de cetăţeni cu drept de vot, ceea ce înseamnă că România are doar 1.189.162 de tineri sub 18 ani şi inşi care şi-au pierdut din diverse motive drepturile cetăţeneşti.
O democraţie originală
E atât de flagrantă greşeala, încât stai şi te întrebi dacă în România mai e democraţie, dacă mai are Guvern, Parlament, Justiţie funcţionale. Nu cred că este ceva mai descalificant pentru o ţară şi pentru guvernul acesteia. Cum e posibilă o asemenea greşeală când avem atâţia matematicieni şi informaticieni de valoare? Şi Institut Naţional de Statistică, şi recensământ, şi Autoritate Electorală Permanentă?
Dezorganizarea din 2014 ne-a făcut de ruşine pe mapamond: în majoritatea marilor concentrări urbane ale Franţei, Germaniei, Angliei, Italiei, Spaniei… mii de cetăţeni nu şi-au putut exercita dreptul la vot din pricina lipsei centrelor de votare şi a logisticii de rigoare. Demisia ministrului de externe înseamnă recunoaşterea vinovăţiei. Nu cred că altundeva guvernul ar fi rămas în funcţie, iar Parlamentul s-ar fi făcut că nu vede.
Cum am fost aşa rămânem
- Absenţa programelor electorale este consecinţa nefastă a unui mod tipic românesc de a face politică. O politică axată pe persoane şi nu pe verbul „a face”. Cu politicieni care nu au cu ce-şi motiva participanţii la scrutin în afara gogoşilor şi a propriei imagini.
- Dezbaterea programelor electorale a fost înlocuită cu bătălia de sumă nulă între candidaţi, cu o luptă pentru imagine şi întâietate. Continuă atacurile mizerabile la persoană, familia, copiii, rudele devin ţinte ale batjocurii, iar acuzaţiile cele mai josnice infectează spaţiul public.
- Confruntările se axează pe subiecte primitive: bine – rău, adevăr – minciună, patriot – trădător, iar nivelul discursului electoral nu a permis identificarea soluţiilor pentru problemele acute ale societăţii: sărăcia, nivelul redus al civilizaţiei urbane şi rurale, lipsa investiţiilor producătoare de noi locuri de muncă, ridicarea standardelor de educaţie şi sănătate, simplificarea birocraţiei din administraţie şi serviciile publice…
Puterea corupe…
- Populaţia a fost tratată ca masă de manevră, exerciţiile de manipulare continuă, nu se stimulează participarea conştientă a cetăţenilor la rezolvarea treburilor publice, asistăm la creşterea turismului electoral, din nou se vorbeşte de mită electorală, din nou băi de mulţime cu fidelii partidului căraţi cu autobuzele dintr-o localitate în alta.
- Pe deasupra, continuă implicarea ilegală a instituţiilor statului în campanie: Guvern, Preşedinţie, Consilii, Biserică. Concluzia nu este decât una singură: Puterea corupe şi îşi creează posibilitatea de a corupe mai departe. Până când?
- Izolarea de forţele politice europene a fost mai vizibilă ca altă-dată: puternicele formaţiuni politice, membre ale Parlamentului European nu s-au implicat decât formal în susţinerea partenerilor din România.
Comentarii