Gafele politicienilor nu sunt ceva nou, nici în spaţiul public românesc, nici în al altor ţări, oricât de performante le-ar fi sistemele democratice. La noi, din păcate, sunt prea multe gafe şi de o condiţie prea joasă, iar campania are de suferit din pricina lor: monopolizează discursul electoral, abătând atenţia de la dezbaterea unor chestiuni realmente importante. De demonstrat.
Ce sunt gafele? Sunt gesturi, atitudini sau vorbe nepotrivite, care pot constitui o indelicateţe sau o jignire neintenţionată adusă cuiva (DEX). Fireşte, conform acestei definiţii, orice afirmaţie scăpată la năduf şi grabă poate constitui o gafă. Şi cum adesea politica se desfăşoară în direct pe platourile TV, apar foarte frecvent gafe, greşeli de exprimare şi gesturi regretabile. Deoarece cu astfel de lucruri ne-am obişnuit, ceea ce numim noi gafe diferă prin gravitate de ceea ce numesc alţii.
Gafe în locul dezbaterilor
Ca pretutindeni, presa vânează gafele şi incidentele deoarece constituie sarea şi piperul campaniilor electorale şi ale jurnalisticii, mai cu seamă a celei tabloidizate. Uneori comice, alteori naive ori de-a dreptul neroade, gafele sunt atractive pentru cititori/spectatori. Chiar dacă ne aşteptam la oferte electorale şi la dezbaterea lor, inclusiv de către candidaţi, în spaţiul public se preferă spectaculosul, accidentalul, anormalul.
În dorinţa de a-şi depăşi adversarii, staffurile de campanie ale candidaţilor apelează adesea la lovituri de imagine pornind de la gafele şi greşelile adversarilor. A se observa că beneficiază de maximă atenţie gafele primilor candidaţi şi mai puţin ale ultimilor.
Gafa cu referendumul
De pildă, candidatul PSD, Victor Ponta, anunţă un referendum pentru stabilirea formei de guvernământ, în speranţa că îşi va mai adăuga şi voturile monarhiştilor. Gafă? E bine că cineva se gândeşte la soarta noastră, după 25 ani de nemulţumiri populare.
Numai că în România se pot schimba multe lucruri, dar nu şi „caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială” (Constituţia, art. 152, alin. 1). Să nu fi ştiut prim-ministrul, deşi nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legilor, că forma de guvernământ fusese bătută în cuie încă din 1991? Iar dacă a ştiut de ce a făcut-o în condiţiile în care toate actele, deciziile sale trebuie să respecte Constituţia?
Gafa cu casele
„Iohannis – 6-7 case” este o gafă dublă. 1. Dacă luăm de bune informaţiile că acuzaţia a fost lansată de mediile PSD, candidatul acestui partid nu a câştigat niciun avantaj fiindcă nici el nu stă mai prost la capitolul case şi proprietăţi, aşa cum a dezvăluit imediat presa. 2. La rândul său, Klaus Iohannis n-a reuşit să fie convingător în explicaţii: ca şi în cazul lui Victor Ponta, e vorba de averea familiei, soţ şi soţie. În plus, la ardeleni şi în comunităţile vechi, e greu de precizat istoricul veniturilor.
Nenorocirea a fost continuarea gafei prin celebrul „ghinion”, dar scuzele şi explicaţiile ulterioare ne-au lămurit: nefiind prea vorbăreţ din fire, nu a explicat până la capăt ce-a vrut să spună. E ghinion pe bieţii dascăli deoarece, de când se ştiu, guvernul nu s-a aplecat cu atenţie asupra stării lor materiale, salariile fiindu-le foarte mici în comparaţie cu ale altor categorii sociale cu aceeaşi pregătire. Şi apoi nu s-au apucat de afaceri cu case. Gafa însă rămâne.
Atât putem
Unii introduc în categoria gafelor o mulţime de afirmaţii şi gesturi de campanie, dar e bine să discernem: una este greşeala şi alta gestul făcut cu intenţie. De aceea, în opinia mea, motocicleta cu care îşi face apariţia Monica Macovei, cartuşul (fără glonte) oferit moderatoarei şi motanul împreună cu care citeşte ziarul nu sunt gafe. Candidata a vrut să transmită trei mesaje: 1. Tineri, mă gândesc la voi! 2. Îi voi veni de hac corupţiei! 3. Sunt un om asemeni vouă!
Spuneam la început că gafele abat atenţia de la dezbaterea electorală spre defectele şi greşelile candidaţilor. Din păcate, discursul despre programe şi proiecte nu trezeşte cine ştie ce interes. De vină sunt consilierii de campanie care nu reuşesc să găsească forme atractive de prezentare, închipuindu-şi că hazul, ironia şi băşcălia pot suplini dezbaterile publice.
Comentarii