În acest an, pentru cele 125 de locuri repartizate, au depus dosarele la structurile teritoriale ale Jandarmeriei 352 de bărbați și 43 de femei. Cei mai mulți candidați sunt din județul Suceava (77 de candidați), urmat de județele Botoșani (42), Vaslui (29), Bistrița-Năsăud (24), Neamț (24), Iași (21), Vrancea (20), Bacău (14). Așa cum am aflat de la cpt. Irina Airinei, purtătorul de cuvânt al școlii, peste 95% dintre candidați și-au exprimat opțiunea pentru limba engleză la proba de verificare a cunoștințelor. De luni, sunt planificate probele eliminatorii: examinarea medicală se va desfășura la sediul școlii, iar verificarea aptitudinilor fizice va avea loc pe Stadionul „Nada Florilor”. Candidații admiși vor susține proba de verificare a cunoștințelor vineri, 12 septembrie. Pentru a fi declarați ulterior admiși, candidații trebuie să obțină minim 40 de puncte din 90 posibile, clasificarea efectuându-se în ordine strict descrescătoare. În anul 2013, peste 250 de candidați, din care 31 de fete, au depus dosare pentru 50 de locuri. În anul 2012, pentru 50 de locuri, din care cinci pentru fete, și-au întocmit dosare de concurs 126 de candidați, dintre care 15 femei. În anul 2011, pe 150 de locuri au participat la concurs aproximativ 300 de candidați, dintre care 32 de fete. Ponderea cea mai mare de dosare au avut-o județele Suceava, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Vaslui, Iași, Vrancea.
De luni, 8 septembrie, aproape 400 de tineri care doresc să urmeze cursurile Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni intră în febra examenelor.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii