Primăria municipiului Suceava face eforturi pentru ca anul școlar 2014-2015 să fie deschis în condiții bune, a anunțat, ieri, șeful municipalității, Ion Lungu, care a precizat că, personal, va verifica modul în care pregătirile se desfășoară la fiecare dintre unitățile de învățământ din capitala de județ.
„Importantă este pregătirea noului an școlar, iar Primăria face eforturi în acest sens. Personal voi merge la toate unitățile de învățământ, să mă sigur că sunt îndeplinite, din punct de vedere administrativ, toate condițiile pentru începerea noului an de învățământ” a declarat șeful administrației locale. Primarul a precizat că au fost alocate fonduri pentru toate unitățile școlare de pe raza municipiului, în cei 10 ani de când este la conducerea urbei, cu destinația reparații în școli, de la bugetul local fiind disponibilizate circa 15 milioane de euro. „Sigur, mai sunt necesare și alte alocări, însă învățământul a fost și rămâne o prioritate” reliefează ocupantul fotoliului din Areni, adăugând că peste 40% din cheltuielile făcute din vistieria municipală o reprezintă cele cu învățământul. Pe de altă parte, în acest context, Lungu a ținut să precizeze că a fost aprobată finanțarea finalizării cu fonduri europene nerambursabile a sălii de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” și campusului sportiv al Liceului cu Program Sportiv. „Vom face rectificări de buget pentru a prinde aceste fonduri în bugetul local, în așa fel încât să demareze efectiv lucrările de la cele două unități școlare” a explicat edilul-șef. În municipiul Suceava există 42 de unități de învățământ preșcolar și școlar preuniversitar, acestea aparținând de 31 de centre bugetare.

























Comentarii