La Chișinău
Au participat, ca invitați, de la Suceava – în afară de subsemnatul (cu comunicarea Ștefan cel Mare în publicistica eminesciană) –, prof. Bogdan Dranca, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare și Sfânt” (cu comunicarea Ștefan cel Mare și Europa), dr. Marcel Catrinar (cu comunicarea Reabilitarea Cetății de Scaun a Sucevei, reședința voievodală a lui Ștefan cel Mare), dr. George Ostafi (cu comunicarea Comemorarea lui Ștefan cel Mare la Putna și Suceava, în anul 1904) – ambii de la Muzeul din Suceava -, plus o comunicare din partea gazdelor: Ștefan cel Mare și Muntele Athos (susținută de dr. Vlad Mischievici și dr. Sergiu Musteață care a fost și moderatorul simpozionului). Simpozionul a fost fericit intersectat de momente artistice caracterizate printr-o incomensurabilă dimensiune emoțională și valoare artistică pe măsură, susținute de elevi și eleve cu voci de-a dreptul îngerești, și s-a încheiat, apoteotic (mai ales pentru mine), cu celebra Baladă a nemuritorului Ciprian Porumbescu (la vioară: Maria Bobrov). Programul, nu amplu, desfășurat pe parcursul a circa cinci ore (între orele 11,15 și 16,30, cu o pauză de aproape o oră pentru masă) a fost găzduit de Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din centrul Chișinăului, într-o încăpere impozantă (sala de lectură a bibliotecii), cu niște proporții și o alură arhitecturală de factură aulică, dar cu o acustică, din păcate, foarte deficientă, frizând penibilul, punând la grea încercare nervii publicului și ai vorbitorilor. Poate că nu-i chiar lipsit de semnificație și de interes să menționez faptul că, personal, nu m-am putut prezenta chiar cu mâna goală, oferind în dar gazdelor un număr de cărți ce, îmi place să cred, le vor putea fi de oarece folos: Nicolae Labiș, Opera magna (10 ex.), Ciprian și Iraclie Porumbescu (5 ex.), Studii și materiale de istoria culturii române vechi (5 ex.), Victor Morariu, Bucovina (5 ex.), destinate pentru: Biblioteca „B. P. Hasdeu”, Biblioteca Academiei din Moldova, Uniunea Scriitorilor, Biblioteca Universității de Stat, dnul acad. Mihai Cimpoi, dnul Leo Butnaru și câtorva solicitanți ad-hoc, iviți „la-nghesuială”, cum se zice. Anterior simpozionului, s-a săvârșit, la monumentul lui Ștefan cel Mare (deci en plein air), o slujbă arhierească, de pomenire, într-un context natural citadin de o splendoare incredibilă. De altfel, tot Chișinăul (cel puțin cel văzut de noi – subsemnatul și dl prof Bogdan Dranca – centrul și câteva străzi adiacente) este aidoma unui ocean vegetal, fiind pur și simplu inundat de arbori, mulți dintre ei cu siguranță că de vârste mai mult decât seculare). Senzația imediată – dincolo de luminozitatea (Chișinăul este un oraș luminos!) generată de curățenia pilduitoare (de invidiat, cel puțin pentru noi, sucevenii) – amplificată pe parcursul șederii noastre acolo (în zilele de 1 și 2 iulie), este că acest fabulos oraș românesc din proximitatea Nistrului (în care se vorbește, chiar și la nivelul străzii, frumoasă, o limbă românească fără cusur) permite / impune o respirație dintre cele mai confortabile, sau, cu o expresie împrumutată de la Doina Cernica, „Chișinăul respiră frumos”, fiind parcă proiectat și edificat după planuri strict ecologiste. Așa încât refrenul pe care-l știu de la TVR Chișinău, dinainte de 1990, și pe care îl fredonam până acum cu oarece sămânță de haz, îmi pare astăzi pe deplin îndreptățit: „Nicăieri pe lume nu-i mai bine, zău, / Ca-n orașul nostru, ca la Chișinău”. Să le dea Dumnezeu basarabenilor și (de ce nu?) nouă, tuturor românilor, prilej perpetuu de a fredona cu bucurie îndreptățită acest refren. De precizat că cei doi admirabili organizatori (Viorica Oprea și Liviu Plutaru) s-au străduit și au izbutit să aducă ediția din acest an a Festivalului „Întâlniri bucovinene” (cu participări din România, Polonia, Ucraina, Cehia și – în premieră – Moldova) la Chișinău. Aveau încă dificultăți cu montarea scenei în parcul central pe care, la plecarea noastră (pe 2 iulie, după-amiază), le depășiseră (parțial, totuși, în sensul că autoritățile nu permiteau montarea acoperișului pentru scenă, motivând că s-ar obtura perspectiva privitorului asupra statuii lui Pușkin, în fața căreia s-a amplasat scena). De menționat că “așa cum ne-au spus organizatorii, personajul desemnat de administrație a se ocupa de această problemă este… un rus! Fără comentarii. Revenind la cuvintele de la început, referitor la momentul prezenței noastre la Chișinău, – „unul dintre cele mai faste momente astrale ale Basarabiei dintotdeauna” – precizez că vizita noastră s-a petrecut doar la câteva zile după semnarea, la Bruxelles, a acordului de alianță a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană (semnificând decizia basarabenilor de a se elibera de sub dominația apocalipsei roșii), când prim-ministrul Iurie Leancă a avut geniala inspirație diplomatică de a-și rosti discursul de rigoare nu numai în limba franceză, ci și în limba română, „una dintre limbile oficiale din Uniunea Europeană”, cum a ținut să sublinieze Domnia Sa, eveniment care, după știința mea, s-a produs pentru prima oară într-o astfel de împrejurare politico-diplomatică de anvergură cel puțin europeană. Și pe când ne aflam acolo, la Chișinău, Parlamentul Republicii Moldova (am aflat de la televizor, în noaptea de 2 spre 3 iulie, când am ajuns acasă) a ratificat, cu majoritate de voturi (între cele 3-4 voturi contra a fost, desigur, și acela al lui Vladimir Voronin care a avertizat, cu clarviziunea sa leninist-stalinistă de nezdruncinat, că „Moldova a fost vândută Bruxellului”! Este un avertisment „istoric”, fără îndoială, care va rămâne să fie prețuit cum se cuvine de istorie!) acest acord epocal pentru întreg neamul românesc, nu numai pentru basarabeni, dar, se înțelege, în primul și în primul rând pentru ei. Ce ar mai fi de spus? Multe, desigur, bune și frumoase, dar nu e locul acum și aici. Însă, oricum, un lucru rămâne esențial: Toate sacrificiile martirice, mucenicești, îndurate atâta vreme de așa de blânzii, înțelepții, generoșii și prudenții basarabeni, au toate șansele de a fi, în fine, răsplătite, dacă și numai dacă „neamul românesc din Basarabia” ( Nicolae Iorga) va face uz de toată răbdarea și chibzuința necesare, de care dispune aprioric, spre a gestiona și împlini cum se cuvine, adică fără greș (că doar potrivnicii greșeală așteaptă!), această atât de dorită șansă. Să ne rugăm, așadar, fără încetare, ca bunul Dumnezeu să se afle în permanență cu fața (și) spre noi! Doamne ajută! •Fotografiile sunt preluate de pe blogul Bibliotecii “Hasdeu” Chișinău
Comentarii