„Europa, casa noastră” este o campanie de informare și comunicare anuală a Reprezentanței Comisiei Europene în România derulată prin Chelgate Romania în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. Campania este menită să transpună prioritățile de comunicare ale Comisiei Europene în mediul școlar. Campania propune să informeze elevii și profesorii cu privire la proiectul de integrare europeană (istoria, prezentul și viitorul acestuia), prioritățile de comunicare ale Comisiei Europene, dar și informații care îi privesc direct (posibilitatea de a studia și de a lucra în statele membre, implicarea în activități de voluntariat, schimburi între tineri, participarea la internshipuri, implicarea în proiecte comunitare). Campania este deschisă tuturor școlilor (primare și gimnaziale), precum și liceelor din România. Astfel, și în școala noastră, acest proiect se derulează din ianuarie 2013, prin clubul intitulat „Europa, casa noastră” Dumbrăveni, format din 40 de elevi din ciclul gimnazial coordonați de subsemnatul. Concursul „Sandwich Show” este la a II-a ediție și este unul de tip show culinar, dar și educativ, în același timp. Concursul s-a desfășurat în data de 24 aprilie 2014 și a fost deschis de către dl director adjunct, prof. Spiridon Ovidiu, care a vorbit despre importanța formării de abilități pentru viață și le-a urat succes tuturor participanților. Subsemnatul a prezentat etapele formării, simbolurile și statele membre ale UE, iar dna Bortă Daniela, profesor de istorie, a vorbit despre principiile activităților de voluntariat în țările UE. Scopul activității a fost dobândirea unor deprinderi de viață cu privire la modalitățile de realizare a unor preparate culinare precum și cunoașterea tradițiilor culinare, caracterul și specificul culinar al diferitelor popoare europene, prin crearea unui grad mai mare de responsabilitate și participare la viața socială. La concurs au participat 120 elevi (câte 12 participanți din clasele a V-a și a VI-a, calificați în această etapă) supravegheați și jurizați de 20 de elevi, membri ai Clubului „Europa, casa noastră” din Dumbrăveni. Printre invitații de seamă s-au numărat dl viceprimar Sorin Ababei, domnii directori, elevi, susținători ai claselor participante precum și cei 10 diriginți de la clasele a V-a și a VI-a. Concursul a pus la bătaie 40 de șorțuri albastre cu semnele UE, un trofeu și multe alte premii. Etapele concursului au fost: prepararea și prezentarea unui sandwich, realizarea integrală a unui produs culinar din materia primă adusă de acasă și prezentarea ingredientelor, a produsului și a tradiției zonei de proveniență. Iată câteva dintre produsele realizate de elevi: salată siciliană cu portocale, salată de fructe persona, salată cu mere Waldorf, coșulețe cu mere, salată de fructe cu nuci, salată de roșii cu pâine (rețetă spaniolă), portocale umplute cu cremă italiană, salată grecească etc. Aceste produse culinare au fost prezentate în fața unui juriu format din 5 șefi elevi, câștigători ai ediției anterioare, și dl viceprimar Sorin Ababei. Concursul a continuat cu identificarea corectă a alimentelor conform Piramidei Alimentației Sănătoase, iar, în urma acestei etape, au predat șorțul 10 dintre semifinaliști, rămânând astfel 6 finaliști. Ei au răspuns unui set de 10 întrebări din gastronomie și despre caracteristicile geografice și economice ale UE. Concursul s-a bucurat de un real succes atât din partea participanților, cât și din partea celor care au privit această inedită competiție. (Coordonator activitate, prof. ROMEO BOLOHAN, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni)
> Sub egida campaniei „Europa, casa noastră” – 2014
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii