Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 din România (SNUAU)

O platformă unitară de cooperare între agențiile de urgență

Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență din România (SNUAU) funcționează unitar la nivelul întregii țări, în toate rețelele de telefonie, fixe și mobile, începând cu anul 2005 și vizează asigurarea protecției cetățenilor și a unui grad înalt de asistență indiferent de locul în care se află aceștia.
 

În România, 112 este singurul număr de urgență organizat de către stat. SNUAU este alcătuit în principal din 40 de PSAP-uri 112 dispuse în reședințele fiecărui județ și două în capitala României (București principal și rezervă) și la care sunt conectate în prezent toate dispeceratele agențiilor de intervenție la urgență. La darea în comunicație a sistemului, acesta era structurat și organizat astfel încât să asigure o rețea de comunicare între toate nodurile județene, prin intermediul unei aplicații performante care integra vocea cu datele. Ca suport pentru georeferențiere și monitorizarea resurselor în teren, se folosea pe fiecare stație de lucru din sistem o aplicație de hartă. Structura de centre de preluare a apelurilor și cea de dispecerizare a resurselor, organizate la nivelul orașelor reședință de județ, cuprindea doar poliția, pompierii și ambulanța. Dispeceratele județene ale agențiilor de intervenție enumerate utilizau, în legătura cu substațiile orașelor, numere de telefon publice. Deși la acel moment sistemul era revoluționar față de majoritatea celorlalte sisteme de urgență existente (prin faptul că era unitar la nivelul întregii țări, integra toate agențiile principale de intervenție la urgență existente atunci în România, oferea unitar același nivel de serviciu pentru toți clienții, integra în aceeași aplicație vocea și datele, permitea comunicații paralele și instantanee între toți operatorii conectați la același caz), în timp, au fost identificate noi nevoi de operare care au generat proiecte de modificare și reformare a sistemului. Toate modificările au fost efectuate din nevoia de a asigura cetățenilor un serviciu 112 robust și de calitate prin creșterea capacității de răspuns și dispecerizare, scăderea timpilor operaționali, asigurarea continuității serviciului de urgență în situații deosebite și o înaltă flexibilitate în funcționarea sistemului, creșterea performanțelor, a stabilității în funcționare și a operativității acestuia în orice zonă a teritoriului național etc. Dezvoltarea arhitecturii SNUAU s-a realizat prin crearea de interfețe standardizate pentru asigurarea interconectării și interoperabilității cu alte rețele și sisteme implicate în gestionarea urgențelor, dar și prin asigurarea în cadrul fiecărui centru a unei soluții de backup pentru toate nivelurile tehnologice. Față de structura inițială a SNUAU, au fost efectuate următoarele modificări esențiale: A fost înlocuită aplicația de hartă standalone cu un sistem GIS complex care aduce către operatorii SNUAU (112 și agenții) un număr impresionant de noi funcționalități, de la analize și rapoarte georeferențiate, module de management al resurselor, echipajelor, personalului și echipamentelor, la funcții de analiză și simulare ale propagării evenimentelor. O altă realizare este dezvoltarea și implementarea unui sistem de localizare bazat pe standardele europene, complet integrat cu sistemul GIS. România este puternic implicată în proiectele europene privind tot ce înseamnă protecția cetățeanului. Astfel, a implementat serviciul eCall și este în măsură ca odată cu adoptarea legislației europene în domeniu să fie permis accesul la acesta. În scopul micșorării timpilor de operare și a optimizării folosirii resurselor a fost începută și se va finaliza până la sfârșitul anului 2013 consolidarea actului medical prin colocarea dispeceratelor județene ale ambulanței și pompierilor (respectiv SMURD). Acest lucru va face mult mai eficientă cooperarea dintre cele două agenții medicale (ambulanță și SMURD). De asemenea, am sprijinit tehnologic actul medical în interiorul sistemului 112 prin implementarea unor proiecte de transport a datelor din foile de caz până în ambulanțe, a unui sistem de telemedicină care asigură transmiterea din ambulanță către camera de gardă a semnelor vitale ale pacientului, prin realizarea interconectării sistemelor complementare ale Ambulanțelor județene cu aplicațiile din SNUAU, precum și prin implementarea unui sistem de alertare și comunicare de date către resurse prin SMS, serviciu dezvoltat și administrat de STS. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, am organizat extinderea sistemului informatic al SNUAU până la nivelul substațiilor agențiilor de intervenție la urgență din toate orașele țării. În prima etapă, încheiată deja, au fost introduse în rețea toate substațiile municipale, iar printr-un proiect demarat deja, cu termen de finalizare martie 2014, se realizează extinderea la nivelul tuturor orașelor țării. De o atenție deosebită au beneficiat persoanele cu dizabilități psihosenzoriale. Astfel, s-au creat acorduri de cooperare cu asociațiile de stat și particulare ale surdo-muților pentru a facilita accesul acestora la 112. În prezent este în curs de a fi finalizată în STS o aplicație care va permite dialogul prin sms al operatorilor 112 cu apelanții. Datorită tuturor acestor reforme ale sistemului, am reușit să realizăm un timp mediu de răspuns calculat de 3,77 secunde, în condițiile în care 94,04% din apelurile recepționate au fost preluate în primele 10 secunde. Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 din România se află într-o continuă dezvoltare și îmbunătățire a funcțiilor / serviciilor oferite, astfel încât să poată să asigure o reacție imediată, uniformă și unitară pentru soluționarea urgențelor. Toate informațiile de mai sus ne-au fost furnizate de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), în contextul împlinirii a 10 ani de la prima convorbire prin 112 și al primirii, de către STS România, la Varșovia, a Premiului european pentru cea mai bună reformă în Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI