CONSTANTIN ȘTEFURIUC – Inedit

Pagina de literatură a ziarului „Zori noi” – mediu fertil de formare și promovare scriitoricească (XIII)

LITERATURA SUCEVEANĂ CONTEMPORANĂ
 

* * * Traian Chelariu, un alt dispărut, a întreținut cu ziarul local o rodnică colaborare. Semnătura acestui poet a apărut deseori sub versuri originale, cu egală flacără tânără și albastră, și sub traduceri din marii poeți ai lumii. La Vatra Dornei și-a trăit vârsta supremă dramaturgul Ion Luca, sucevean prin adopțiune. Deși nu a găzduit lucrări originale ale acestui autor, ziarul a consemnat de mai multe ori aspecte din viața și activitatea lui, menționându-i, parcimonios, prezența artistică în spațiul de lumină al Țării de Sus. Totuși, trecând acum peste tratamentul care i-a fost aplicat în viață, menționez că și astăzi Ion Luca rămâne un nume pe nedrept ignorat. După acest scurt moment solemn, să trecem la cei în viață. În a cui minte nu pâlpâie o scenă sau măcar o replică din piesele lui Horia Lovinescu, aceste inspirate poeme filozofice, pline de reverberația aforismelor, sondaje adânci în conștiința răvășită a omului modern ? Citadela sfărâmată, Surorile Boga, Febre, Moartea unui artist, și celelalte reprezintă piese de rezistență ale repertoriului nostru național. Autorul Echinoxului în odăjdii, Iulian Vesper, ne-a dat, în romanul Glasul, un tablou etnic și etic al familiei țărănești, într-o formulă surprinzătoare, originală. Tot el ne-a tălmăcit din literatura finlandeză, inclusiv epopeea Kalevala, și, în același timp, a continuat să-și amplifice zestrea lirică, punând în vibrație strune noi. Teofil Lianu, vechi laureat al Societății Scriitorilor Români (Curcubeu peste țară, 1938), bogat în filoane folclorice rafinate cu meșteșug, și-a dăruit, totodată, talentul scriind cărți de literatură pentru copii, de o luminoasă frumusețe. Nepotul lui Mihail Sadoveanu, Mihail Șerban, preocupat de destinul vitreg al fetelor nemăritate (Fete bătrâne), și-a încercat forțele în direcția romanului cronică, descriind în volute ample căderea regimului fascist (Pâinea inimii), ca apoi să scrie un roman masiv despre satul transformat de revoluția socialistă (Pământ și oameni). Multiform și fecund, îndrăgostit de munți, de păduri și ape, dar și de minerii din Țara de Sus, Dragoș Vicol dă, cu romanul În munții de miazănoapte, o replică Văii fierului: aceiași eroi, care sub regimul fascist sabotau producția, riscându-și viața, acum luptă cu pasiune pentru creșterea ei, clădindu-și viața visată. Același scriitor ne-a dat și un „jurnal de front romanțat” (Flăcări în vest), despre participarea României la războiul antihitlerist. Romancier interesat de construcțiile gigantice ale socialismului, Nicolae Jianu le-a zugrăvit în mai multe romane (Cumpăna luminilor, Izvorul roșu, Pământul era viu). Valorificându-și experiențele copilăriei, ne-a descris și mahalaua dezolantă de altădată, în volumul Veneam din întuneric. Un prozator cu darul observației, cu gust pentru erudiție, obsedat de erotică, construind solid, este Traian Filip. După romanul Amar, care creionează atmosfera dintr-un orășel moldovenesc în preajma eliberării, și după amintirile abia travestite din Desen după natură, scriitorul aplică metoda sociometrică în roman (Dansul focului). Urmărind, ca într-o psihodramă, microrelațiile dintre sexe, pe fundalul relațiilor sociale de anvergură (reconstrucția modernă a Sucevei și Galaților, devenite mari centre industriale socialiste). Peisajul literar al Sucevei este bogat. Ar fi de-ajuns să-i mai amintim pe Eugen Frunză, Platon Pardău, George Drumur, George Moroșanu, George Muntean, Viniciu Gafița, Constantin Călin, Vasile Andru, Ion Țugui, Constantin Ștefuriuc, Radu Mareș, Ilie Dan ca să ne convingem că județul Suceava a dat naștere la numeroase talente literare, care se afirmă cu succes. Text stabilit și comunicat de NICOLAE CÂRLAN

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI