Rădăuți

Îl slăvim pe veșnicul Eminescu

Ziua de 15 Ianuarie este una pe care o așteptăm cu mari emoții de când ne știm. Este ziua celui care a ars pentru poporul român, pentru limba și tradițiile sale, și care a dus limba română pe cele mai înalte culmi.
 

Reamintim că încă din noiembrie 2010 deputații au adoptat o lege prin care în aceeași zi s-a legiferat și sărbătorirea „Zilei culturii române”, hotărâre cum nu se poate mai nimerită, pentru că Eminescu se confundă cu literatura română. Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, respectându-și programul, a organizat sărbătorirea celor două mari evenimente, de această dată fiind ales ca loc de desfășurare Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. Acțiunea a avut patru momente distincte, care s-au constituit într-un tot unitar. Prima dată a fost cuvântul de deschidere al dnei Carmen Andronache, președinte al SCLRB și director al colegiului gazdă. Prof. Petru Bejinariu, membru al Consiliului director, a prezentat un emoționant mesaj transmis de dl acad. Dimitrie Vatamaniuc, un mesaj plin de patriotism și de îndemn la lectură, în general, și la studierea operei lui Eminescu, în special. A urmat o sesiune de comunicări în cadrul căreia s-a vorbit despre „Prima comemorare a lui Eminescu pe pământ românesc” (ing. Mircea Irimescu); „Eminescu – făuritor al limbii române” (prof. Luca Bejinariu); „Jurnalistica lui Eminescu” (prof. Angela Sehlanec); „Adevărul despre moartea lui Eminescu” (acad. Nicolai Pomohaci); „Mihai Eminescu – excurs în iconografia românească” (prof. Sextilia Crăciun) și „Eminescu și opera sa în filatelie” (prof. Gh. Dolinski). Momentul al treilea l-a constituit prezentarea succintă a două cărți: „Eminescu, dicționar enciclopedic” de acad. Mihai Cimpoi și „Mihai Eminescu în ediții integrale” de acad. Dimitrie Vatamaniuc. Prezentarea a fost realizată de dna Carmen Andronache. Deși fiecare din aceste momente a fost înălțător, ca o cheie de boltă a manifestării a fost cel liric, prezentat sub genericul „Stelele nasc umezi pe bolta senină”. La realizarea lui și-au dat concursul elevi al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” și ai Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”. Numai vizionând întregul program ne-am putut da seama de volumul mare de muncă depus de colectivele de profesori de la cele două unități școlare, dar și de munca depusă de elevi pentru a-l transpune în practică. Sincere felicitări tuturor! Ne pare foarte rău că nu putem nominaliza toate cadrele didactice care au muncit la realizarea programului, dar cititorii de-acum știu cine sunt acestea, întâlnindu-le la toate manifestările culturale din zonă. Parafrazându-l pe-un prieten de-al meu, pot spune că am asistat la „un moment de înălțare bucovineană”, care-a fost integrat organic în cultura română. Spectatori au fost mulți, mulți: elevi, cadre didactice, membri ai SCLRB din Rădăuți și din zonă. Menționez rolul lui Ghiță Aga din Dornești, care a pus la reverul fiecărui participant câte o cocardă cu chipul lui Eminescu și o bentiță tricoloră. Asemenea cocarde au primit toți elevii școlilor din Dornești, din Arbore și, cu sprijinul conducătorilor de la autobaza Rădăuți și Tarsin, au fost distribuite și șoferilor, care le-au oferit călătorilor! Spectatorilor le-au fost înmânate și calendare pe anul 2014, realizate de SCLB, cu chipul lui Eminescu, încadrat de cele ale multor scriitori români de pe ambele maluri ale Prutului. La Oficiul poștal nr. 1 din Rădăuți a fost lansat un plic cu efigia lui Eminescu, pe acesta aplicându-se o ștampilă specială cu chipul poetului. La galeriile de artă din Rădăuți, la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, la școlile din Arbore și Horodnic de Jos au fost vernisate microexpoziții de filatelie și cartofilie sub genericul „Scriitori cu limba dulce ca… un fagure de miere”, la care au expus tineri filateliști din Horodnic de Jos, Liești-Galați și Arbore.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI