„Junimea” cernăuțeană și Eminescu

În pofida atacurilor virulente de care a avut parte încă din timpul vieții și până astăzi, Mihai Eminescu a fost (este) poetul (gânditorul) pe care și l-au însușit toate generațiile de români, indiferent de culoarea politică sau de starea de moment a națiunii. Și aceasta nu ne miră, atâta timp cât Poetul a reușit să întrupeze întreaga ființă a românului, ba chiar să-i și modeleze parte a destinului.

 

Este un lucru banal, la îndemâna oricui, faptul că Mihai Eminescu, alături de Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost (este) unul dintre cei doi piloni pe care s-a sprijinit (încă se mai sprijină!) neamul românesc din Basarabia și Bucovina de sub stăpâniri străine, imaginile-simbol ale românismului. Cultul lui Eminescu a fost întreținut în Bucovina prin intermediul publicației „Gazeta Bucovinei”, în care i s-au reprodus versurile, dar și prin Societatea academică studențească „Junimea” de la Cernăuți, cea care, în repetate rânduri, s-a apropiat de viața și de opera acestuia, spre a i le pune în valoare. O primă notificare a acestui interes este analiza pe care o face, în 1883, viitorul poet, istoric al dreptului românesc, colaborator la „Convorbiri literare” și om politic George Popovici, pe atunci student în Drept, în Dare de seamă asupra poeziei Luceafărul de M. Eminescu, proaspăt apărută în Almanahul Societății „România Jună” din Viena. În cadrul ședințelor publice ale „Junimii” mai aflăm Viața și activitatea lui Mihai Eminescu, conferință susținută de viitorul poet, dramaturg, traducător, gazetar, director al Teatrului Național din Cernăuți, profesor universitar la Drept C. Berariu, imediat după moartea Poetului, în 1889, apoi Eminescu și Lenau – o paralelă, de D. Forgaci (1897), Declamare: fragment din Satira IV de M. Eminescu, în interpretarea lui A. Crăciunescu (1900), Despre Eminescu. Încercare de analiză literară, datorată viitorului istoric T. Balan (1905), Eminescu, Satira I, studiu literar, de Nicolae Stinghe (1907), sau Luceafărul lui Eminescu, de Aspazia Luția, însoțit de declamări de Ioan Broșu (1907) [Toate aceste informații le-am preluat din temeinicul volum Societăți academice din Bucovina (I) – Arboroasa și Junimea, Oradea, 1997, p.194-210, autor Corneliu Crăciun]. Alte informații ne parvin datorită străduinței lui Nicolae Iorga de a ține la curent pe toată lumea cu ceea ce se petrecea peste granițele vremelnice. Astfel, din publicația sa „Neamul românesc” aflăm că în mai 1908 Zaharia Bârsan a recitat Satira III de Eminescu, la serbările jubiliare ale „Junimii”, pentru ca în mai 1909 toată Bucovina să trăiască sub semnul Poetului Național: „Împlinirea celor 20 de ani de la moartea lui Eminescu se va serba în mod solemn, în Bucovina întreagă. În Cernăuți va aranja studențimea română unită un mare festival comemorativ în sala teatrului. Inițiativa a purces de la studentul Vasile Marcu. D. profesor Sextil Pușcariu va ține cuvântarea sărbătorească. Studențimea va alcătui un cor mare și va cânta cântece cu text de Eminescu. Se așteaptă și colaborarea unor artiști din Regat și din Transilvania. […] În afară de această serbare mare, aranjează d. profesor Gheorghe Tofan altă serbare comemorativă la școala normală de învățători și învățătoare. La această serbare se va face amintire și de I. Creangă și Veronica Micle, prietenii lui Eminescu, care au murit în același an. În Suceava va face o serbare d. profesor Liviu Marian. Tot așa se vor face serbări în Câmpulung și Rădăuți” [D. Floreștean, Scrisoare din Cernăuți, în „Neamul românesc”, An. IV, nr. 56, 27 mai 1909, p. 896]. Un an mai târziu, are loc la Cernăuți o manifestare cam de aceeași anvergură, însă cu alte valențe, deloc surprinzătoare, decât pentru aceia care privesc cu superficialitate opera eminesciană. Accentul cade, de data aceasta, pe rolul lui Eminescu în dezvoltarea limbii noastre literare, iar studenții cernăuțeni (nu este de neglijat faptul că se aflau sub influența benefică a profesorului lor Sextil Pușcariu) găsesc și drumul direct de la cauză la efect, prin înființarea unui fond bursier. Dar mai bine să spicuim din anunțul preluat din gazeta cernăuțeană „Patria”: „Studențimea română a hotărât în anul trecut ca în fiecare an să sărbătorească amintirea marelui Eminescu, iar din venitul curat ce ar rezulta de la aceste serbări să se creeze un fond de burse pentru studenții români ce urmează la Universitatea din Cernăuți studiul limbii și literaturii române, spre a putea merge pentru câteva semestre la București sau Iași, ca să-și perfecționeze graiul. Credem că orișicine e convins de necesitatea lucrului acestuia, căci nu avem nevoie să cultivăm mai departe particularismul limbii noastre bucovinene. […] Aceste serbări literare au deci un scop îndoit. Întâi deșteptarea interesului pentru comorile literaturii noastre, iar al doilea crearea unui fond pentru înlesnirea studiului limbii române la universitățile din Regat pentru viitorii profesori de specialitatea aceasta. Studențimea română va aranja, sâmbătă 2 iulie, la orele șapte și jumătate, la Teatrul municipal, o mare serbare literară, în memoria lui Mihail Eminescu și în memoria bardului de la Mircești, Vasile Alecsandri, de la a cărui moarte se împlinesc douăzeci de ani. Această serbare se va da cu concursul artiștilor de la Teatrul Național din București, care au cutreierat, sub conducerea d-lui P. Liciu, toate centrele românești din Bucovina. Trupa d-lui Liciu va juca piesa lui V. Alecsandri Cinel-Cinel. Vor declama versuri d-na Aristița Romanescu și d. Mărculescu, iar corul studențesc, cu concursul benevol al cântărețelor române din Cernăuți, va executa câteva cântece. La începutul serbării va vorbi iubitul nostru profesor, d. profesor Sextil Pușcariu. Având în vedere îndoitul scop al acestei serbări, ne adresăm cu rugămintea către toată suflarea românească din Cernăuți și provincie să sprijinească această întreprindere a noastră, participând în număr cât se poate de mare. Serbarea s-a dat și a avut succesul cel mai desăvârșit, de care ne bucurăm din inimă” [„Neamul românesc literar”, An. II, nr. 26, 27 iun. 1910, p. 415-416].