Societatea Națională de Medicină a Familiei, Colegiul Medicilor din România și Asociația Medicilor Generaliști și Medici de Familie Suceava, au organizat, în perioada 4-7 iulie a.c. conferința națională cu titlul „Ziua medicului de familie 2013, vocație, artă, profesionalism”. Manifestarea s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava și l-a avut ca președinte de onoare pe prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, iar ca președinte științific pe dr. Irina Franciuc. „În acest an incert al marilor reforme anunțate în sistemul sanitar, medicii de familie din Suceava, în zi de sărbătoare, își așteaptă cu drag colegii și prietenii din toate colțurile țării pentru a petrece împreună Ziua Medicului de Familie. Ca în orice domeniu, schimbul de informații este fundamental pentru o dezvoltare profesională permanentă, benefică atât pentru profesioniștii din sistem, dar și pentru pacienți, deopotrivă”. Doar împreună suntem o forță!” s-a exprimat doamna doctor Irina Franciuc președinta Asociației Județene a Medicilor Generaliști (AJMG).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii