Potrivit calendarului MECT, anul școlar se va încheia pe 21 iunie, când se va da startul vacanței de vară. În unitățile de învățământ în care se desfășoară cursuri la clase primare, continuă înscrierile la clasele pregătitoare, până pe 22 aprilie fiind prima etapă. Până vineri, 5 aprilie, ora 20, erau înregistrate 65.991 de cereri de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2013-2014, la nivel național, în județul Suceava fiind depuse 2576 de cereri, aproape jumătate din copiii estimați la clasa pregătitoare pentru anul școlar următor. Doar 231 dintre ei împlinesc 6 ani după 1 septembrie 2013, cei mai mulți neavând această vârstă înainte de data menționată. Pentru o informare corectă, părinții și cei interesați pot consulta site-ul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, isj.sv.edu.ro. Înscrierile se reiau astăzi, programul de înscriere, în fiecare unitate de învățământ, fiind de luni până vineri, între orele 8-20, și sâmbăta, între orele 8-13. Părinții pot fi programați pentru înscriere de către unitatea de învățământ. Afișarea listei copiilor înscriși se va face în data de 29 aprilie, la sediul fiecărei unități de învățământ, pe site-urile școlilor, acolo unde acestea există, și al IȘJ. Conform planului de școlarizare, în anul școlar următor vor fi cuprinse 343 de clase pregătitoare, pentru 6390 de copii, ceea ce înseamnă că, față de anul anterior, vor fi cu peste 1500 mai mulți copii în această clasă.
În prima săptămână, în județul Suceava
După săptămâna desfășurată în școli sub genericul „Să știi mai multe, să fii mai bun”, elevii din învățământul preuniversitar și preșcolarii se află de astăzi în vacanța de primăvară, după care se vor întoarce la școală pe 15 aprilie.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii