Alături i-au fost și-i vor fi, pentru o viață (literară, se înțelege!), Liviu Popescu, secretar, Rodica Mureșan și Sabina Fînaru, critici de specialitate. Prezența Plus Tv Suceava i-a determinat pe cei prezenți să-și strângă rândurile, orientându-și scaunele, în strădania de a fi ,,prinși” cât de cât în cadru, mai în față. Invitatul de onoare al întâlnirii: prof. univ. dr., și critic literar important, Mircea A. Diaconu, unul din eminenții studenți ai celui care a fost universitarul, decan la Litere, Mihail Iordache. Cele câteva cuvinte, spuse cu șarm și mult rost, ale prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, s-au constituit într-un nepieritor omagiu adus unei personalități care a fost și un critic literar redutabil. Carmen Veronica Steiciuc, președinta Societății Scriitorilor Bucovineni, a propus în continuare un moment de reculegere pentru doi dintre scriitorii (membri ai SSB) ce ne-au părăsit, recent, pentru totdeauna: Grațian Jucan și Eugen Axinte. Invitații întâlnirii, scriitorii dorneni Anica Facina și Gheorghe C. Pața, au citit din creațiile lor. Reacțiile nu au întârziat să apară. Astfel, pentru Viorica Petrovici, poezia Anicăi Facina este una ,,sinceră și curată”. Rodica Mureșan a văzut în această poezie ,,profunzimi ce caută sensuri și explicații”, iar la capitolul haiku, a remarcat fericita ,,combinație dintre clasic și modern”. Sabina Fînaru a observat ,,caracterul confesiv al poeziei și singurătatea eului ce pare a se sprijini pe niște idei”, la capitolul haiku, constatând că poeta ,,mizează mult pe vizual”. Proza citită de Gheorghe C. Pața a demonstrat că amănuntele, prezentate cu har (și haz), direct, ,,din interiorul nucleului”, sunt un soi de panaceu universal ce revigorează ființa. Rodica Mureșan a văzut proza sa ca fiind ,,extrem de agreabilă”. Sub aparența comicului, ,,ea sancționează șleahta așa-zișilor bărbați de altădată…” ,,Talent de povestitor, umorul său se apropie de umorul lui Creangă”. Nici pe Emil Ianuș această proză nu l-a lăsat indiferent: ,,Acest prozator are un umor care place !” Pentru Viorica Petrovici, proza prezentată este invadată de un ,,umor savuros”. Pentru ca finalul să încununeze opera, cuvântul i-a aparținut lui Mircea A. Diaconu: ,,Observ că Vatra Dornei vine puternic. Proza este incitantă, poezia este pe tărâmul emoției. În privința pieselor haiku, nu văd legătura lor cu lirica europeană. Ca exercițiu, sunt interesante.” Nelipsitul poet Mihai Grigore a făcut, de această dată, o mai bună impresie. Ceva mai temperat, a schițat un vechi plan de acțiune de grup cu scriitorii. Un personaj insolit în peisajul întâlnirii, Constantin Georgescu, din Rădăuți, plin de stimă și considerație față de concitadina sa, scriitoarea Mălina Anițoaei, a citit o poezie ,,cu multă sare la scrumbie” la adresa acesteia. Octogenarul Alexandru Rotaru, poet ,,omologat” de Societatea Scriitorilor Români, a dovedit că rima încă există, prezentând un poem despre vârstă și ani străvezii. Neastâmpăratul Emil Ianuș a împrospătat clipa cu două scriituri de ultimă oră (,,sonete umoristice”): ,,Pe sub cupola de cuvinte” și ,,Cenaclul-prunc «M. Iordache»”. Dacă scriitorul Vichentie Nicolaiciuc nu a schițat niciun gest că ar avea vreo părere în toiul discuțiilor, asta nu înseamnă că în interiorul ființei sale nu a pătruns vibrația trăirilor de moment. A zâmbit, s-a întristat, după cum cele citite erau mai vesele sau mai triste. Cuvântul de încheiere al lui Ion Cozmei a venit cu o invitație în fața micilor ecrane, pe Plus Tv, pentru a doua zi, la știri, când, din multul înregistrat, puțin s-a dat. (LIVIU POPESCU)
Cu tobe și trâmbițe, trecute în surdină, nou înființatul Cenaclu literar ,,Mihail Iordache” al Societății Scriitorilor Bucovineni s-a prezentat la rampă, marți, 2 aprilie 2013, sub ,,bagheta dirijorală” a cunoscutului scriitor sucevean, Ion Cozmei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii