Rapid Suceava a debutat cu dreptul în sezonul oficial 2013, reușind să smulgă un egal pe terenul formației Delta Tulcea. Dacă în primul meci din tur dobrogenii au condus cu 3-0, pentru ca să câștige la final, pe „Areni”, cu 3-2, de această dată sucevenii au condus pe malul Dunării cu 1-0, fiind egalați în prelungiri. Cei care au fost mai periculoși în prima repriză au fost tulcenii, apărarea suceveană, în frunte cu portarul Preda, descurcându-se onorabil. Când fundașii și goalkeeper-ul sucevean nu s-au descurcat, a intervenit bara porții care s-a opus. Cum Rapid Suceava a avut cinci jucători noi în primul unsprezece, pasele nu s-au legat prea grozav chiar de la început, dar lucrurile s-au schimbat după pauză. La doar 12 minute de la reluarea partidei dintre Delta Tulcea și Rapid Suceava, Ionuț Plămadă a pătruns în careul grupării gazdă și a fost faultat. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Gâldean și sucevenii au preluat conducerea pe tabela de marcaj. Deși au mai fost ocazii de a marca, de ambele părți, până la final, mingea a refuzat să intre în plasă. În prelungiri însă, în urma unei centrări a lui Ursu, V. Crețu a înscris din careul de șase metri. Rapid Suceava a scos un punct pe terenul uneia dintre echipele de top din Seria I a Ligii a II-a și va avea un moral bun în perspectiva jocului cu FC Botoșani de sâmbătă, 16 martie. Este de așteptat ca publicul spectator sucevean să fie al doisprezecelea jucător și Rapid să treacă peste lipsa de omogenitate și să învingă. Delta Tulcea: Stoicescu – D. Stanca, Mișelăricu, Scarlat, M. Olteanu – Ad. Ionescu, N. Crețu (‘56 Nanu ) – V. Crețu, Câju (‘56 Ursu), Sin (‘46 Postelnicu) – C. Neagu. Antrenor: Mihai Ciobanu. Rapid Suceava: Preda – Doboș, Velescu, Fl. Plămadă, Semeghin – Chișu (‘55 Chiriac), Găldean, Pleniceanu (‘46 Morariu), Petrescu – I. Plămadă, Homneac (‘68 Negru). Antrenori: Bogdan Tudoreanu si Ion Buzoianu. Rezultate consemnate în etapa a XVI-a a Seriei I a Ligii a II-a: Delta Tulcea – Rapid Suceava 1-1 Sportul Studențesc – Farul Constanța 0-3 (rezultat înregistrat la „masa verde”) Săgeata Năvodari – Dinamo II 2-0 CS Otopeni – Dunărea Galați 0-1
> Într-un meci contând pentru etapa a XVI-a, Delta Tulcea – Rapid Suceava 1-1 (0-0)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii